Preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, a declarat joi, pentru NewsIn, că stadionul grupării din Liga I aşteaptă în aceste zile vizita unei comisii a Federaţiei Internaţionale de Atletism pentru a da un aviz favorabil ca arena să găzduiască şi competiţii balcanice, şi europene, informează NewsIn.
"Stadionul nostru este destinat şi atletismului. În aceste zile aşteptăm o comisie a Federaţiei Internaţionale de Atletism care să ne omologheze pista pentru desfăşurarea de competiţii balcanice şi europene. Echipele de volei şi handbal din Piatra Neamţ şi cele care vin aici în cantonament se pregătesc pe stadion şi se pun la punct cu pregătirea fizică. Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Administraţiei şi Internelor ne-au solicitat sprijinul pentru susţinerea diferitelor probe de educaţie fizică. Stadionul se numeşte Municipal Ceahlăul şi este al întregii comunităţi", a declarat Gheorghe Ştefan.
Acesta a adăugat că doreşte ca în primăvara anului viitor să demareze lucrările de supraînălţare a tribunei a doua, pentru a mări capacitatea stadionului, după modelul stadionului Santiago Bernabeu, însă la dimensiuni reduse. La rândul său, gazonul, declarat unul dintre cele mai bune din ţară, va fi schimbat.
Federaţia Internaţională de Atletism va inspecta stadionul din Piatra Neamţ
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

