34 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBradul, în sărbătoare

Bradul, în sărbătoare

Consiliul local Brad şi Primăria municipiului Brad organizează astăzi, "Serbările Toamnei" şi mâine, "Balul Seniorilor". Cele două zile de sărbătoare vor fi marcate de o serie de activităţi ce se vor derula în Piaţa Centrală a municipiului Brad şi Sala de sport a Şcolii Generale „Horia, Cloşca şi Crişan”.  Astăzi, 4 octombrie, pentru desfăşurarea acţiunii „Serbările Toamnei”, activitatea de piaţă din hala agroalimentară se va desfăşura în Piaţa Centrală. Cei prezenţi  vor putea petrece după-masa, începând cu orele 18, alături de artişti renumiţi, printre care: Ciprian Roman, Vasile Conea, Lenuţa Evsei, Maria Tudor, Alexandra Ungureanu, Maria Curtean, Bogdan Toma acompaniaţi de Orchestra „Doina Crişului” a Casei de Cultură Brad. Special pentru tinerii bradeni va cânta formaţia „Heaven”. Mâine, 5 octombrie, în cadrul „Balului Seniorilor”, sunt invitaţi să participe pensionarii şi vârstnicii care au domiciliul în Brad. Vor fi premiate familiile care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie prin acordarea unei „Diplome de fidelitate” iar toţi cei prezenţi vor participa la o tombolă cu premii. Seara, spectacolul folcloric va fi susţinut de Ansamblul „Doina Crişului” a Casei de Cultură Brad şi de soliştii:  Ciprian Roman, Vasile Conea, Lenuţa Evsei, Maria Tudor, Alexandra Ungureanu, Maria Curtean, Bogdan Toma.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS