12.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024

Ford de Oltenia

Americanii de la Ford şi oficialităţile române, în frunte cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, au descins ieri în Bănie la fabrica de automobile Daewoo, unde au semnat varianta în română a contractului de privatizare. Cu două zile în urmă, aceeaşi echipă semnase documentele în engleză la Salonul Internaţional Auto de la Frankfurt.

„Sunt extrem de mulţumit să fiu aici. Văd un viitor strălucit pentru Craiova“, şi-a început discursul preşedintele Ford Europe, John Fleming, în faţa unei săli pline până la refuz de ziarişti, autorităţi locale şi angajaţi ai Daewoo. Avându-l amfitrion pe directorul fabricii, Ion Ion, delegaţia americană şi cea română şi-au exprimat încrederea că, după privatizare, lucrurile vor merge foarte bine atât pentru Ford, cât şi pentru locuitorii din Craiova. „Acum un an şi ceva am vizitat fabrica şi am discutat cu conducerea şi cu angajaţii, care m-au întrebat ce se va întâmpla cu ei după falimentul Daewoo Motor Company din Coreea. Acum sunt sigur că lucrurile vor merge foarte bine“, a declarat premierul Tăriceanu. Acesta a precizat că le-a spus celor doi competitori aflaţi în cursa pentru privatizare, Ford Motor Company şi General Motors, că vrea ca la Craiova să se realizeze un proiect mare industrial. „Din discuţiile cu General Motors am înţeles că ei aveau un proiect mic, care doar menţinea compania în viaţă“, a spus Tăriceanu. Premierul a precizat că venirea Ford la Craiova se datorează şi forţei de muncă bine pregătite, care a reprezentat un punct forte în luarea deciziei de a investi, şi a declarat că, prin caietul de sarcini, americanii se obligă să nu disponibilizeze nici un angajat, ba, mai mult, trebuie să angajeze personal suplimentar.

 

Românii vor conduce fabrica Ford

 

După ce a prezentat planurile Ford o dată cu achiziţionarea Daewoo România prin intermediul Automobile Craiova, preşedintele Ford Europe a explicat că oamenii din fabrică l-au convins că investiţia din Bănie va fi una profitabilă. „De ce am dori să mărim capacitatea de producţie, când alţii închid unităţi, inclusiv noi în America? Pentru că avem nevoie de capacităţi mai mari. De la Craiova am plecat convins că oamenii de aici nu se tem de muncă. Suntem norocoşi că am găsit forţă de muncă şi un management atât de bun“, a spus Fleming. Acesta a evitat să spună ce model va fi produs la Craiova şi cât va costa, dar a precizat că nu va fi un concurent pentru Dacia Logan, că va avea un motor ecologic şi că va fi produs doar la Craiova. „Preţul o să îl ştim cu puţin timp înainte de lansarea maşinii“, a mai spus Fleming. Acesta a dat de înţeles că actuala conducere a fabricii Daewoo nu va fi schimbată. „Sunt foarte mulţumit de echipa de conducere. Vom avea un conducător de-al nostru pe perioada de tranziţie pentru a înţelege mai bine de ce avem nevoie. Nimeni nu trebuie să fie îngrijorat că vine marele Ford şi îi dă pe toţi la o parte“, a încercat Fleming să-i liniştească pe cei din staff-ul companiei Daewoo. O notă aparte a făcut-o primarul Craiovei, Antonie Solomon. Acesta le-a smuls oficialilor americani zâmbete declarând că au în faţa lor cel mai fericit primar din România. „60 de ani i-am aşteptat. Acum pot să mă duc la bancă şi să cer 100 de milioane de euro, pentru că mi-i vor da. La Craiova vor fi produse cele mai bune automobile pentru că la fel de bună este şi combinaţia dintre zaibăr şi Coca-Cola“, a spus Solomon. La fel de încântat de parafarea înţelegerii a fost şi ambasadorul SUA în România, Nicholas Taubman. „Prezenţa Ford în România este o garanţie pentru investiţii, iar acest lucru va atrage alte investiţii americane în alte sectoare“, a anunţat ambasadorul. După semnarea contractului, în ropote de aplauze, cele două delegaţii au vizitat secţia de asamblare, unde s-au întâlnit cu muncitorii fericiţi că au locurile de muncă asigurate.

 

AVAS taie macaroana SIF Oltenia

 

Semnarea contractului de vânzare a Daewoo nu a lămurit problema pachetului de acţiuni de 22,06% deţinut de SIF Oltenia la Automobile Craiova, firma care a fost, de fapt, privatizată. Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Teodor Atanasiu, a declarat ieri că statul nu va plăti nici un leu SIF în contul respectivelor acţiuni şi nici nu va accepta un schimb de acţiuni la preţul cerut de SIF. „Singura compensare posibilă este la preţul nominal. Dacă SIF Oltenia vrea la preţul pieţei nu se poate. Asta este legea. Nu vom ceda decât pachete de acţiuni la societăţile unde avem deţineri minoritare“, a declarat Atanasiu. La rândul său, preşedintele CA al SIF Oltenia, Dinel Staicu, a spus că a solicitat acţiuni la societăţile la care SIF este coacţionar cu AVAS. „Avem deţineri la peste 230 de societăţi comerciale, la unele dintre ele fiind implicat şi AVAS. Cred că 30 de pachete minoritare, cel puţin, o să le preluăm de la AVAS, pentru a ne consolida poziţia în acţionariat. Cu restul, mai vedem“, a afirmat Dinel. SIF Oltenia deţine la ACSA 4,179 milioane de acţiuni, cu valoarea nominală de 2,1 lei. Practic, tranzacţia ar însemna 8,77 milioane de lei, adică aproape trei milioane de euro. Dacă ar fi vândut acţiunile prin bursă vinerea trecută, SIF câştiga 48,7 milioane de euro. La prima vedere, este o pierdere de peste 45 de milioane de euro. Valoarea reală a compensării este însă greu de cuantificat în prezent. Acţiunile se traduc într-o valoare de piaţă, dată de bursă spre exemplu, dacă sunt tranzacţionate pe piaţa de capital. Dacă nu sunt tranzacţionate, oferă poziţii importante în societăţi ale căror active ar putea valora înzecit.

Ford primeşte ajutoare

Preşedintele comisiei de privatizare a Daewoo, Sebastian Vlădescu, a declarat ieri că Ford va beneficia de scheme de ajutor de stat pe care România le va implementa în anii următori. Această prevedere este inclusă în contractul de privatizare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII