19 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateVâlcea: Tineri surprinşi la braconaj

Vâlcea: Tineri surprinşi la braconaj

Ieri, începând cu orele 03.00, efective din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea au executat în cooperare cu lucrătorii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură Vâlcea, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol.
Pe timpul executării acestei acţiuni în jurul orelor 04.30, jandarmii au observat pe malul drept al râului Olt, în aval de barajul Hidrocentralei Ioneşti, două persoane care pescuiau folosind pentru aceasta mai multe setci monofilament a căror utilizare este interzisă de Legea 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura.
Trecând la legitimarea lor jandarmii au constatat că se numesc: Mihai D., de 22 de ani, din Fişcălia, comuna Ioneşti şi Dragoş T., de 24 de ani, din satul Bucşani, comuna Ioneşti, judeţul Vâlcea.
 În apă, în apropierea celor doi au fost găsite mai multe setci monofilament în lungime totală de 690 metri. În setcile întinse de cei doi se afla cantitatea de 29 kg. peşte.
Setcile monofilament au fost ridicate de jandarmi în vederea confiscării şi predate pe bază de proces verbal lucrătorilor Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, iar peştele a fost eliberat în apele râului Olt.
Fiind întrebaţi de jandarmi cei doi au declarat că o parte din peştele prins urma să fie consumat împreună cu membrii familiei iar o altă parte comercializat.
Cei doi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de „deţinere ori folosire la pescuit de către persoanele neautorizate a uneltelor de pescuit din plasă monofilament”, prevăzută de Legea 192/2001, privind resursele acvatice vii, pescuitul şi acvacultura.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU