21.2 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateO turistă a murit sfâşiată de un urs în Bucegi

O turistă a murit sfâşiată de un urs în Bucegi

O turistă americană a murit azi-noapte după ce a fost atactă de un urs în masivul Bucegi. Turista a murit în chinuri groaznice, sfâşiată de animalul care a mai rănit grav doi oameni.

O ursoaică cu pui a tăiat calea unui grup turişti care coborau de pe Caraiman, pe Valea Ciobanului. Ursul, un exemplar de câteva sute de kilograme, a ieşit din pădure după mâncare şi zeci de turişti care l-au văzut au sărit să-i facă poze. Animalul s-a enervat în momentul în care turiştii au început săi facă poze, bliţurile aparatelor deranjând peste măsură ursoaica. 

Prima care i-a ieşit în cale a fost o americană de 31 de ani. După ce a zgâriat-o şi muşcat-o, ursul a ochit un alt turist. S-a năpustit asupra lui şi l-a urmărit până în cortul în care tânărul vroia să se refugieze. L-a muşcat de umăr, dar din fericire, bărbatul a reuşit să scape din colţii ursului.

O secundă mai târziu, animalul s-a întors la turista americană şi i-a frânt pur şi simplu gâtul. Femeia a început să sângereze masiv şi a murit. În tot acest timp, ceilalţi turişti s-au refugiat în cabană, după ce au încercat să alunge fiara furioasă cu câteva petarde

O femeie a murit pe loc, o alta este rănită, iar unul dintre bărbaţi este muşcat de braţ. "Ursul poate deveni agresiv din cauza zgomotului, al ţipetelor şi al fotografiilor, iar turiştii trebuie să fie precauţi", a spus salvamontistul Andi Mihai.

Aseară ursoaica a căutat hrană în jurul corturilor din zona Babele, de unde a fost alungată cu lanterne şi câini. Acolo a mai fost rănit uşor un bărbat. Starea de agresivitate a fost declanşată de aici, iar la coborâre, la întâlnirea cu turiştii, a acţionat din instinctul de apărare.

Nicolae Zecheru, comisar-şef IJP Prahova, a declarat că răniţii sunt în afara oricărui pericol, iar o echipă de la Ocolul Silvic se ocupă de anihilarea animalului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS