13.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCeaiuri calde pentru angajati

Ceaiuri calde pentru angajati

Patronii sunt obligati, printr-o ordonanta de urgenta a guvernului, sa asigure conditii optime de munca angajatilor care isi desfasoara activitatea in frig. Astfel, angajatorul trebuie sa ofere angajatului care lucreaza in aer liber o jumatate de litru de ceai fierbinte la fiecare tura, in zilele in care temperatura aerului ajunge la -20 de grade. De asemenea, acesta trebuie sa acorde pauze angajatilor si sa asigure adaposturi incalzite in care salariatii sa faca pauze regulate, dar si echipament de protectie. „Conform Ordonantei nr. 99/2000, aceste obligatii trebuie aplicate in perioada cu temperaturi extreme. Daca angajatorul nu poate indeplini aceste conditii, poate hotari, impreuna cu sindicatul, sa reduca sau sa inceteze programul, dar asta daca se inregistreaza -20 de grade doua zile la rând“, a declarat Silviu Poenaru, inspector in cadrul Inspectoratului Teritorial al Muncii Dolj. Aceeasi lege mai prevede asigurarea controlului medical la angajare pentru stabilirea eventualelor contraindicatii privind munca la temperaturi extreme. In aceasta situatie, angajatorul este obligat sa reduca programul salariatului sau, daca este posibil, sa-l mute temporar in alt sector de activitate. Angajatorii care nu respecta aceste conditii pot fi sanctionati cu amenzi cuprinse intre 15 si 25 de milioane de lei vechi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS