Știri de ultima orăActualitateIlie Bolojan: „Prețurile la carburanţi ar putea reveni la nivelul dinaintea lunii martie”

Ilie Bolojan: „Prețurile la carburanţi ar putea reveni la nivelul dinaintea lunii martie”

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că preţurile la carburanţi ar urma să înceapă să scadă în următoarele zile, pe măsură ce companiile vor comercializa stocuri achiziţionate la preţuri mai mici. 

Potrivit acestuia, în a doua jumătate a lunii iulie preţurile la combustibili ar trebui să se apropie de nivelul dinaintea lunii martie.

Bolojan a făcut declaraţiile după ce a fost întrebat dacă Guvernul intenţionează să promoveze o nouă schemă de plafonare a preţului la motorină în cadrul unei eventuale sesiuni extraordinare a Parlamentului, care ar putea fi convocată în a doua jumătate a lunii iulie.

„În această perioadă, odată cu expirarea schemei de plafonare s-au întâmplat două lucruri. Primul, cel mai important şi cel mai bun, este că avem o linişte relativă în Golf, deci s-a încheiat, practic, acţiunea militară agresivă de o parte sau de alta, iar pe pieţele internaţionale preţul barilul de ţiţei a revenit la valorile de dinainte de începerea conflictului. Acest lucru nu s-a întâmplat însă şi la motorină, care este combustibilul cel mai solicitat în această perioadă şi încă avem un preţ global al motorinei mai mare decât cel de dinainte.

„Odată cu încheierea schemei de plafonare acciza a revenit la nivelul anterior“

Al doilea fenomen este că odată cu încheierea schemei de plafonare acciza a revenit la nivelul anterior, deci în plus 36 de bani. În baza discuţiilor pe care le-am avut ieri cu reprezentanţii companiilor care operează în acest domeniu am tras câteva concluzii. Stocurile pe care ei le-au achiziţionat în urmă cu 10-15 zile, pentru că lucrează pe stocurile achiziţionate la preţurile mari de la jumătatea lunii iunie, se vor epuiza în zilele următoare şi vor intra cu produse care au fost achiziţionate la preţuri mult mai mici.

Pe cale de consecinţă, începând din aceste zile, treptat – treptat, vom vedea o scădere a preţurilor la combustibil, care în a doua jumătate a lunii iulie ar trebui să se apropie de preţurile care au fost în piaţă înainte de luna martie”, a spus Bolojan într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, conform Agerpres.

Executivul are pregătită o nouă schemă de plafonare a preţurilor la carburanţi

El a adăugat că Executivul are pregătită o nouă schemă de plafonare a preţurilor la carburanţi, care ar putea fi promovată dacă nu se vor confirma estimările privind ieftinirea combustibililor.

„Guvernul, prin Ministerul de Finanţe, a lucrat la o nouă schemă de plafonare pe care, în condiţiile în care nu vedem că piaţa se adaptează la realitate, vom putea să o promovăm ca proiect în Parlament, odată cu sesiunea care ar putea fi convocată. Din punctul meu de vedere, având discuţiile la care şi eu am participat ieri, ar trebui să ajungem în situaţia în care preţurile în piaţă să fie cele de dinaintea începerii conflictului înspre finalul lunii iulie”, a conchis Bolojan. 

Citeşte şi: Bacalaureat 2026: Rata de participare la proba la alegere a profilului și a specializării – 97,6%

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS