Știri de ultima orăEvenimentAtentat cu bombă într-o cafenea din centrul Damascului. Cel puțin 5 morți și 16 răniți

Atentat cu bombă într-o cafenea din centrul Damascului. Cel puțin 5 morți și 16 răniți

Cel puțin cinci persoane au murit și 16 au fost rănite în explozia unei bombe într-o cafenea aglomerată din centrul capitalei siriene, Damasc, a relatat presa de stat siriană, potrivit Reuters.

Conform televiziunii de stat, o bombă a fost plantată în cafenea situată în apropierea Palatului de Justiție din centrul Damascului.

Atentatul nu a fost revendicat

Agenția de știri SANA a indicat bilanțul în morți și răniți al exploziei, citându-l pe șeful serviciilor medicale de urgență. Deocamdată nu există alte detalii despre atentat, care nu a fost revendicat.

Damascul a fost lovit de câteva atentate de la răsturnarea președintelui Bashar al-Assad la sfârșitul anului 2024 de către rebelii islamiști conduși de Ahmed al-Sharaa, acum președintele Siriei.

Pe 19 mai, o mașină-capcană a ucis un soldat sirian și a rănit cel puțin alte 18 persoane în fața unei clădiri a Ministerului Apărării la Damasc.

Citeşte şi: Primăria Craiova demarează lucrările de alimentare cu apă și canalizare pentru Spitalul Regional de Urgență

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS