14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Dracula a fost irlandez“

„Dracula a fost irlandez“

Contele Dracula, vampirul care a inspirat atitea romane si filme, ar putea fi irlandez, conform tezei unui specialist in folclor si istorie celtica, publicata in revista universitara „History Ireland“, la inceputul mileniului III. Potrivit versiunii universal acceptate, vampirul a fost inspirat de Vlad Tepes, un personaj tiranic care a trait in Transilvania. Bram Stoker, care a scris primul roman despre Dracula in 1897, s-a nascut la Dublin si nu a fost niciodata in Europa de Est. Bob Curran, profesor la Universitatea Coleraine din Irlanda de Nord, considera ca scriitorul a fost mai degraba inspirat de capul unei bande de pe domeniul feudal nord-irlandez Lodonderry, numit Abhartach. Asemenea lui Vlad Tepes, acesta era un tiran si bea „singe viciat“, de om, dupa cum il prezinta folclorul irlandez. Curran a adaugat ca „singe viciat“ se scrie in limba vechilor gali „droch fhoula“ si se pronunta „droc’ola“, de unde ar veni si numele de Dracula. Tot istoria celtica arata ca Abhartach a iesit din mormint pentru a cere singe. Bob Curran precizeaza ca acesta nu putea fi omorit, ci doar inmormintat cu fata la pamint, sub o piatra grea, dupa ce fusese strapuns cu o sageata din lemn. „Putem oare sa credem ca vampirul vine dintr-o zona indepartata precum Europa de Est, cind aventurile lui Stoker pot sa provina direct din folclorul irlandez?“, se intreaba profesorul in finalul lucrarii sale. Incurcate sint caile Domnului, mai ales ca, asa-zisul om de stiinta european habar nu are ca, in realitate, tot românul stie cine este Vlad Tepes alias Dracula. Daca tot nu este convins, ultimul descendent din familia lui Vlad Tepes inca mai traieste si este reputatul academician Constantin Balaceanu-Stolnici, capabil sa-l lamureasca definitiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU