16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsilierii judeteni s-au certat pentru finantarea echipei Pandurii

Consilierii judeteni s-au certat pentru finantarea echipei Pandurii

• Cu toate ca euforia promovarii in prima divizia i-a cuprins in aceasta vara si pe consilierii judeteni, la sedinta extraordinara de ieri acestia au inceput sa se certe • Din 32 de membri ai consiliului prezenti in sala, 22 au votat pentru si zece impotriva • Oamenii se intrebau de ce nu voteaza si Constantin Cretan, uitind ca acesta se afla la penitenciar, fiind condamnat alaturi de Miron Cozma pentru mineriada de la Costesti • In timp ce Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia, condusa de Marin Condescu, a gasit bani pentru 10% din actiunile CSM Rimnicu Vilcea, consiliul judetean ia de la contribuabili si da la Pandurii


Zarva mare ieri la sedinta extraordinara a Consiliului Judetean Gorj. Dupa circa 20 de minute in care au fost aprobate la foc automat nu mai putin de opt proiecte de hotarire, sedinta a devenit furtunoasa si s-a impotmolit in momentul in care s-a ajuns la capitolul fotbal. In discutie a intrat proiectul de hotarire privind ratificarea actului aditional la statutul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Tirgu Jiu si timp de peste o ora consilierii nu s-au mai inteles unul cu altul. Pesedisti, penelisti sau peremisti au incercat sa isi impuna punctul de vedere pro sau contra finantarii echipei de fotbal. Impotriva alocarii de fonduri s-au pronuntat chiar colegii de partid ai lui Ion Calinoiu, presedintele CJ Gorj, care a incercat din rasputeri sa sustina alocarea a 3,5 miliarde de lei, cotizatia la club a institutiei, in calitate de membru fondator. Pina in prezent, consiliul judetean a alocat suma de 1,5 miliarde de lei pentru anul 2005, cota care ii revenea la finantarea echipei, dintr-un total de cinci miliarde de lei, bani care trebuia virati in conturile clubului imediat dupa promovare. In sedinta de ieri insa, anumiti consilieri chiar au pus la indoiala legalitatea finantarii echipei de catre institutie, incercind sa afle daca nu se incalca in vreun fel legea. Cele 3,5 miliarde de lei reprezinta contributia pentru anul 2006.


„Trebuie sa acceptam ca si fotbalistul e om“


Consilierul PSD, Vasile Popeanga, a declarat ca nu este bine sa se mai piarda timpul cu discutarea legalitatii asocierii CJ la Clubul Pandurii, intrucit a aflat din surse sigure ca a fost legala. „Din punct de vedere juridic, am fost asigurati ca asocierea consiliului judetean este legala. Problema este daca dorim sa sprijinim activitatea sportiva. Nu stiu daca este de competenta noastra sa stabilim legalitatea. La Arad s-a dat un fel de ajutor si nu exista vreo asociere. Noi dam acum 3,5 miliarde de lei si se va ajunge la un total de cinci miliarde de lei. De patru ani am dat anual cite 150.000.000 de lei“, a incercat sa ii convinga Popeanga pe colegii sai de sedinta. Creola Enoiu, consilier PD si directoarea Spitalului Judetean, s-a pronuntat cu fermitate impotriva acordarii banilor, sustinind ca exista domenii mult mai importante, care au nevoie de finantare. In timp ce consilierul PSD Gheorghe Milosteanu s-a intrebat si el daca asocierea CJ la Clubul Pandurii, care a avut loc in anul 2000, mai este valabila, Ion Calinoiu a incercat sa vina cu argumente mai convingatoare: „As vrea sa-mi dati voie sa vorbesc… Noi sustinem si echipa de handbal, daca nu stiati. Sustinem si boxul. Chiar si acum, consiliul judetean a avut o contributie la deplasarea lotului de box la Oradea. Am avut o finantare si a fotbalului“. Prefectul de Gorj, Stefan-Marian Popescu-Bejat, care a asistat la sedinta, a intervenit impaciuitor si a vorbit despre calitatea umana a celor care suteaza in minge: „Sint salariile antrenorului, salariile jucatorilor si alte cheltuieli. Nu puteam sa scoatem din calcul primaria si alte institutii care contribuie. Dumneavoastra reprezentati oamenii, neamul. Trebuie sa acceptam ca si fotbalistul e om. V-as recomanda sa va ginditi bine si sa rezolvati aceasta problema, prin prisma competentelor pe care le aveti“. In cele din urma, s-a trecut la votul direct, in urma caruia 22 de consilieri au votat pentru si zece, impotriva. Oamenii nu intelegeau de ce nu ies la numar cei 33 de membri ai consiliului, insa au realizat ca peremistul Constantin Cretan, fostul locotenent al lui Miron Cozma, se afla la inchisoare si nu isi poate exercita votul. Potrivit Zoicai Zamfirescu, secretarul Consiliului Judetean Gorj, institutia va face demersurile necesare, in vederea incetarii de drept a mandatului de consilier judetean pentru Constantin Cretan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS