11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedicamente pe sponci la Spitalul Judetean Slatina

Medicamente pe sponci la Spitalul Judetean Slatina

Spitalul Judetean Slatina ar putea ramine peste citeva zile fara medicamente daca distribuitorii vor sista livrarile. Distribuitorii de medicamente, care au anuntat ca vor sista livrarile catre toate spitalele si farmaciile din tara, cer Ministerului Sanatatii achitarea datoriilor din anii 2003 si 2004, mare parte din medicamente si materiale sanitare fiind achizitionate de spitale in afara bugetelor aprobate. „Nu vreau sa ma gindesc la ce se va intimpla daca se va intrerupe furnizarea de medicamente. Spitalele vor intra in colaps. Avind in vedere stocul de medicamente si materiale sanitare pe care le avem acum in rezerva spitalului, de saptamina viitoare ar trebui sa inchidem unitatea, pentru ca nu am mai avea cu ce sa tratam bolnavii. Niciodata nu au fost stocuri foarte mari, dar au fost suficiente. Stocurile pe care le avem in prezent ajung pentru citeva zile. Cele mai importante sint antibioticele si solutiile perfuzabile, care se consuma in cantitati mari si se termina repede“, a declarat doctor Florin Paraschiva, directorul medical al Spitalului Judetean Slatina.


Pentru ca unitatile medicale sa nu isi intrerupa activitatea, Ministerul Sanatatii a anuntat ca, incepind de luni, 16 mai, compania nationala UNIFARM SA Bucuresti, aflata sub autoritatea ministerului, va livra materiale sanitare catre toate spitalele care au nevoie. De asemenea, ministrul sanatatii a dispus ca spitalele din tara sa achizitioneze, in regim de urgenta, produsele medicale si medicamentele necesare pentru perioada mai – iulie care nu sint livrate de furnizorii care refuza sa-si onoreze contractele. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sanatatii, unitatile sanitare din judetul Olt au de achitat furnizorilor de materiale sanitare aproximativ cinci miliarde de lei. Gheorghe Dumitrescu, directorul general al spitalului slatinean, a declarat insa, in urma cu o saptamina, ca unitatea pe care o coordoneaza are datorii catre furnizori, aferente anului 2004, de 5,7 miliarde de lei, iar 1,3 miliarde reprezinta debite din anul 2003.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS