8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Scurte stiri

Fiul unui fost politist, implicat intr-un grav accident rutier


Octavian Hirsovescu, fiul unui fost ofiter din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Gorj, a fost implicat ieri-dimineata intr-un accident de circulatie, care s-a soldat cu avarierea a trei autoturisme. Tinarul, de 24 de ani, se afla la volanul unei masini Dacia Solenza, care, intr-o curba de pe o strada din Tirgu Jiu, a intrat pe contrasens si a izbit doua autoturisme. Acestea apartin inspectorului de la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului Gorj, Ilie Lungu, si au fost grav avariate, la fel ca si Dacia Solenza. In urma etilotestului, s-a constatat ca Octavian Hirsovescu consumase bauturi alcoolice inainte de a se urca la volan.


Elevii din Banie si colegii lor din Franta vor planta pomi in Parcul „Romanescu“


Elevii de la Liceul Stiintific si Tehnologic „Saint Jean Baptiste de la Salle“ din Avignon, Franta, impreuna cu colegii lor de la Colegiul National „Carol I“ din Craiova vor participa luni, intre orele 9.30 si 11.00, la o actiune intitulata sugestiv „Ateliere de educatie ecologica“, in Parcul „Romanescu“. Elevii români si francezi vor planta puieti, vor amplasa cuiburi artificiale pentru pasari, iar la final vor organiza un mic concurs de desene pe asfalt, asezonat cu muzica, dans si voie buna. Actiunea, care se deruleaza in cadrul parteneriatului dintre cele doua institutii de invatamint, are ca scop intarirea relatiilor de prietenie dintre elevii si profesorii români si francezi, precum si sensibilizarea copiilor fata de problemele legate de mediul inconjurator.


Legile fondului funciar au incins spiritele in Olt


Aplicarea legilor fondului funciar genereaza in continuare dispute printre locuitorii judetului Olt. Potrivit declaratiilor subprefectului George Stirbu, magistratii din judet incearca sa rezolve 150 de dosare care au ca subiect legile fondului funciar. Cele mai multe cauze se afla la Judecatoria Slatina, unde sint 85 de dosare. Pe rolul Judecatoriei Bals se afla 41 de dosare, la Caracal – 15 dosare, iar la Judecatoria Corabia – 14. Dosarele au ca obiect anulari ale titlurilor de proprietate, ale hotaririlor comisiei judetene pentru aplicarea legilor fondului funciar, reconstituiri ale dreptului de proprietate, stabiliri ale amplasamentelor, actiuni in revendicare.


Elevii seminarului craiovean, primii pe tara


Seminarul Teologic din Craiova a obtinut locul I pe echipe la Olimpiada Nationala de Religie organizata de Ministerul Educatiei si Cercetarii, in perioada 28-31 martie, in orasul Cluj-Napoca. La concurs au participat peste 170 de elevi de la 39 de seminarii teologice ortodoxe din tara, probele de concurs fiind organizate pentru elevii claselor a XII-a si a XIII-a la disciplinele Dogmatica si Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Premiantii olimpiadei la disciplina Dogmatica sint: Petre Madalin Stefan- premiul I, Cernatescu Catalin Alin- premiul al II-lea si Marinescu Daniel Vasile, iar la Istoria Bisericii Ortodoxe Române au obtinut mentiune – Ochesel Adrian Florin si Popa Catalin. Elevii au fost instruiti de profesorii Mihail Dinca si Ion Dragusin.


Mai multe locuri in liceele doljene


La sedinta cu directorii grupurilor scolare din Craiova si din judet, care a avut loc miercuri la sediul ISJ Dolj, s-a discutat planul de scolarizare aprobat de ministerul de resort pentru anul de invatamint 2005 – 2006. Inspectorul general adjunct al ISJ Dolj, Gabriela Gutu, a afirmat ca, spre deosebire de anii anteriori, cind planurile de scolarizare erau aprobate global, in prezent ele au fost aprobate pe domenii precise. Aceasta a spus ca a crescut numarul locurilor la liceu si a scazut cel de la scolile de arte si meserii: „Concret, pentru clasa a IX-a de liceu, ministerul a aprobat 208 clase, iar pentru scolile de arte si meserii 102 clase, ceea ce depaseste numarul absolventilor de invatamint gimnazial. Fata de anul scolar precedent, numarul locurilor in invatamintul liceal a crescut de la 62%, la 67%, iar cel din invatamintul profesional a scazut de la 37%, la 32%“. Ministerul Educatiei a aprobat pentru Dolj inca 32 de clase pentru invatamintul seral, incepind cu clasa a XI-a, si patru clase cu frecventa redusa. O alta noutate o prezinta faptul ca la cursurile serale si la invatamintul cu frecventa redusa sint acceptati exclusiv elevi care au depasit virsta de 18 ani, a mai spus Gabriela Gutu.


Soferul Dragusin: 3,30 la mie alcool in singe


Parchetul de pe linga Judecatoria Craiova a dispus, zilele trecute, trimiterea in judecata a unui sofer care va intra in analele politiei craiovene dupa ce a fost depistat la volan cu stupefianta alcoolemie de 3,30 la mie. Pe 7 ianuarie 2005, in jurul orei 17.30, in timp ce conducea autoturismul cu numarul de inmatriculare DJ-03-WDK, pe strada Henri Coanda, din Craiova, Costin Virgil Dragusin, de 34 ani, din localitate, a fost tras pe dreapta de politisti pentru un control de rutina. Pentru ca soferul duhnea a alcool, politistii l-au condus la Spitalul de Urgenta in vederea recoltarii de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Din buletinele de analiza toxicologica a rezultat ca Dragusin avea in singe o incredibila alcoolemie de 3,30 la mie. Soferul a declarat in fata politistilor ca urmeaza un tratament de dezalcoolizare, dar ca in ziua respectiva consumase doua beri si vreo 300 ml de tuica. Anchetatorii s-au aratat uimiti de faptul ca Dragusin, in ciuda alcoolemiei pe care o prezenta, inca mai traia, dar si ca putea sa mai conduca, desi depasise de patru ori limita de 0,80 la mie de la care conducerea sub influenta alcoolului a unui autoturism pe drumurile publice constituie infractiune. In cursul acestei saptamini, procurorii craioveni au dispus trimiterea in judecata a inca noua soferi pentru conducere sub influenta alcoolului.


Se va infiinta Patrula ecologica


Craiovenii va trebui sa fie mai atenti atunci cind arunca gunoaiele pe strada. Pentru a limita mizeria din Craiova, mai multi tineri au propus municipalitatii infiintarea patrulei ecologice. Aceasta urmeaza sa fie alcatuita din voluntari care vor strabate orasul pentru a-i identifica pe cei care arunca la intimplare gunoiul. In cazul in care ii vor prinde in flagrant, membrii patrulei vor putea sa aplice amenzi in functie de gravitatea faptei. De la inceputul anului, au fost identificate mai multe persoane care aruncau gunoiul menajer in locuri neamenajate. Conform hotaririlor de la nivel local, operatorii de salubritate sint obligati sa ridice doar resturile menajere de pe platformele amenajate.


A bagat benzina si a uitat sa plateasca


Un doljean, de 35 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat, dupa ce si-a alimentat masina la o benzinarie si apoi a „sters-o“ fara sa plateasca. Joi dimineata, in jurul orei 6.00, un Tico a oprit in dreptul unei pompe de benzina de la statia Lukoil din cartierul craiovean Bariera Vilcii. De la volan a coborit un barbat, care, linistit, a facut plinul cu benzina in valoare de 921.280 de lei. Cind a terminat, s-a uitat in stinga si in dreapta, apoi, grabindu-se subit, s-a suit la volan si a demarat in tromba, fara sa plateasca. Angajatii benzinariei au sesizat imediat politia, iar lucratorii Sectiei 4 Politie Craiova l-au depistat fara prea multa bataie de cap pe „smecher“, luindu-i urma dupa numarul de inmatriculare al autovehiculului, care aparea cit se poate de clar pe inregistrarea sistemului de supraveghere video al statiei. Autorul faptei, Costinel Nicolae, de 35 de ani, din Mischii, este cercetat pentru savirsirea infractiunii de furt calificat si risca o pedeapsa cu inchisoarea de la 3 la 15 ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU