10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 280 de profesori doljeni nu-si vor primi distinctiile din cauza saraciei

Peste 280 de profesori doljeni nu-si vor primi distinctiile din cauza saraciei

In urma adresei oficiale transmisa la ISJ Dolj de secretarul de stat din Ministerul Educatiei, Paloma Petrescu, in care se arata ca fiecare unitate scolara trebuie sa precizeze in scris existenta fondurilor banesti pentru atribuirea distinctiilor „Gheorghe Lazar“ si „Diploma de Excelenta“ unor cadre didactice, insa nu fara avizul autoritatii publice locale, s-a constatat ca nu sint bani pentru acordarea acestor distinctii. Inspectorul general adjunct al ISJ Dolj, Geanina Chirigiu, spune ca pina la data-limita, 6 aprilie, doar doua unitati de invatamint preuniversitar doljean au trimis tabele cu avizul favorabil al consiliilor locale. Este vorba de Scoala cu clasele I-VIII Lesile si Grupul scolar pentru elevi cu deficiente auditive din Craiova, fiecare avind doar un singur profesor propus pentru premiere. Situatia este incerta inclusiv pentru cei doi profesori, intrucit trebuie sa fie validati de consiliul de administratie al inspectoratului. Cum validarea se face in functie de punctajul obtinut, este greu de inchipuit ca vreunul dintre acestia poate aduna suficiente puncte pentru a intra in posesia diplomelor si banilor. Cu exceptia celor doua scoli, nici un director din Dolj nu si-a asumat responsabilitatea de a semna pe propria raspundere ca unitatea scolara pe care o conduce „dispune de fondurile bugetare necesare pentru plata salariilor personalului angajat pentru intreg anul calendaristic 2005“. Prin urmare, presedintele filialei Dolj a FSLI, Constantin Rada, a avut dreptate cind a sustinut ca bugetul alocat invatamintului pentru anul 2005 nu este suficient pentru asigurarea salariilor personalului didactic, ceea ce este destul de grav.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS