22.3 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePartidele politice dau cu subsemnatul la Camera de Conturi

Partidele politice dau cu subsemnatul la Camera de Conturi

Doar zece mandatari financiari figureaza pina acum pe listele Camerei

Filialele judetene ale partidelor politice au inceput sa dea cu subsemnatul la Camera de Conturi Dolj. Conform Legii nr. 43/2003, partidele trebuie sa-si desemneze un mandatar financiar pe care sa-l inscrie la Curtea de Conturi si al carui nume sa-l publice in presa. Rolul acestuia este de o importanta deosebita in derularea campaniei electorale, fiind persoana responsabila cu privire la cheltuielile, donatiile si sponsorizarile primite de partide, care trebuie declarate la Curte inainte de a fi cheltuite. Totodata, pina pe 27 noiembrie, acesta trebuie sa declare si numarul total de afise si postere prin intermediul carora partidul pe care il reprezinta isi face campanie electorala. Cheltuielile trebuie declarate Curtii de Conturi chiar si in conditiile in care partidul nu cheltuieste nici un ban penru acest lucru. Daca la alegerile locale circumscriptia electorala era la nivelul comunei, de data aceasta mandatarii vor reprezenta circumscriptia judeteana, cu conditia ca partidul sa aiba sucursala de acest gen. De asemenea, mandatarul este obligat ca in termen de 15 zile de la publicarea rezultatului alegerilor sa depuna un raport detaliat al veniturilor si cheltuielilor electorale pentru fiecare partid sau candidat independent, in caz contrar candidatilor nefiindu-le validate mandatele. Desi Camera de Conturi Dolj avea obligatia sa se pronunte asupra corectitudinii datelor in termen de 30 de zile de la primirea raportului pentru alegerile locale de asta- vara, Curtea de Conturi de la Bucuresti a decis ca verificarea sa fie aminata in asa fel incit sa fie cuprinse si rapoartele de la alegerile generale din noiembrie. Astfel, inspectorii Curtii vor impusca doi iepuri dintr-o data, prelungind insa momentul aflarii adevarului cu privire la alegerile din vara pentru anul viitor.

Camera de Conturi se va consulta cu BEC

Conform unor surse autorizate din cadrul Camerei de Conturi Dolj, pina in prezent s-au inscris zece mandatari financiari reprezentind principalele partide politice si unul reprezentindu-l pe candidatul independent Dili Serbanoiu.

Pentru a evita situatia de asta-vara cind a trebuit sa faca ancheta politieneasca pentru a depista sediile anumitor formatiuni politice, reprezentantii Camerei au declarat ca vor lua legatura cu Biroul Electoral Central, pentru a vedea citi inscrisi sint pe liste.

„Rugam partidele sa-si trimita mandatarii sa se inscrie la noi, chiar daca legea nu prevede un termen pina la care trebuie declarati. In vara ne-am chinuit sa le gasim adresele“, au declarat pentru GdS surse din Camera de Conturi Dolj.

Interesant este faptul ca pe lista primita de reprezentantii camerei, uniunea PSD+PUR s-a transformat in alianta. O fi de bine, o fi de rau?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS