16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePensionarii doljeni au facut imprumuturi de 38 de miliarde de lei

Pensionarii doljeni au facut imprumuturi de 38 de miliarde de lei

Persoanele in virsta s-au inghesuit in luna august la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Dolj, pentru a obtine un imprumut. Pensionarii au cautat o solutie pentru a merge in statiunile balneare, dar si pentru a-si monta centrale termice in locuinte. De la inceputul lunii octombrie, valoarea maxima a unui credit se va mari de la 12 la 15 milioane de lei. Deocamdata, pentru a obtine imprumutul maxim, un pensionar trebuie sa aiba o vechime de cotizare de minimum un an, o pensie de 2,5 milioane lei si o cotizatie de trei milioane de lei.

„Noi acordam imprumuturi de pina la 12 milioane de lei, platibili in 12 rate. Dobinda este de 15-20 la suta, iar de la 1 octombrie majoram plafonul la 15 milioane de lei“, a declarat Ion Viesanu, presedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Dolj.

Imprumuturi de citeva sute de mii, ca sa nu moara de foame

Peste 38 de miliarde de lei au ajuns, de la inceputul anului, la circa 20.000 de pensionari doljeni sub forma de imprumuturi. Suma este impresionanta, daca tinem cont ca anul trecut numarul imprumuturilor acordate a fost de 7.520, reprezentind 31,8 miliarde de lei. Potrivit reprezentantilor CARP Dolj, cei mai multi dintre batrinii care solicita bani doresc sa obtina citeva milioane de lei. Sint si unii mai amariti, insa, pe care si cinci – sase sute de mii de lei ii ajuta sa nu moara de foame.

Din cauza cererilor numeroase de creditare, institutia nu poate oferi pe loc imprumuturile. Astfel, toti batrinii care cer sume mai mari de doua – trei milioane de lei sint trecuti pe o lista de asteptare. Daca pentru credite se face o lista de asteptare, nu acelasi lucru se poate spune despre ajutoarele de deces. In cazul membrilor CARP care mor, familiile acestora obtin pe loc ajutorul de inmormintare, cea mai ridicata valoare acordata la aceasta data fiind cea pentru o persoana care a cotizat 40 de ani, respectiv peste opt milioane de lei. Daca se intimpla sa decedeze imediat dupa ce au devenit membri ai CARP, adica nu au cotizat nici un an, familiile pensionarilor vor primi circa 580.000 de lei.

„Se acorda o suta de mii de lei, pentru fiecare an cotizat, de la data inscrierii. De la 1 ianuarie 2005, vom mari aceasta suma pina la 150.000 de lei“, a precizat Ion Viesanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS