11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFiliala judeteana a PD Dolj si-a desemnat candidatii pentru „parlamentare“

Filiala judeteana a PD Dolj si-a desemnat candidatii pentru „parlamentare“

Consiliul Judetean de Coordonare a Partidului Democrat s-a intilnit joi la Filamornica „Oltenia“, pentru a-si desemna candidatii la scaunele de deputati si senatori la alegerile parlamentare din toamna. Biroul Permanent Judetean, in frunte cu Radu Berceanu, presedintele filialei judetene a partidului, a supus votului listele cu candidatii doljeni ai PD pentru Camera Deputatilor si Senatul Romaniei, liste care au fost aprobate, cu o majoritate covirsitoare, de membrii de partid prezenti la intilnire. Nu s-a inregistrat nici un vot impotriva, ci numai doua retineri, pentru fiecare lista.

Dupa ce a ocupat aproape 15 ani fotoliul de deputat, Radu Berceanu se afla, in acest an, pe pozitia intii a listei de candidati pentru senat, in timp ce perdantul din turul doi al alegerilor pentru Primaria Craiova, Marian Jean Marinescu, este cap de lista pentru Camera Deputatilor. Alaturi de Marinescu, pentru un loc in Camera vor candida si Diana Busoi, Alexandru Brezniceanu, Ionel Pana, Oana Dinca si Ileana Dragnei, in timp ce pe lista pentru senat, alaturi de Berceanu, figureaza Gelu Visan si Gheorghe Preotu. Avind in vedere ca Partidul Democrat intra in alegerile din toamna alaturi de Partidul National Liberal, impreuna cu care a format Alianta Dreptate si Adevar si alaturi de care va depune o lista judeteana comuna pentru parlament, vicepresedintele PD Dolj, Gelu Visan, si Gheorghe Preotu nu au sanse reale de a intra in senat.

Cu toate acestea, Radu Berceanu s-a simtit indreptatit, din cauza stropilor de ploaie care au udat asfaltul incins al Baniei chiar inainte de debutul sedintei de joi a PD, sa creada ca „se lasa cu belsug“. Pacat ca a fost doar o ploaie trecatoare!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS