In comuna doljeana Murgasi s-a facut la inceputul acestei saptamini receptia unei scoli construite cu fonduri PHARE, care „a inghitit“ aproximativ 12 miliarde de lei. De asemenea, alte proiecte de miliarde au fost demarate de primarie pentru a-i rasplati pe electorii care au pus stampila in dreptul vechiului primar – Constantin Nedelea. In acest timp, o batrina de 72 de ani traieste de un an sub darimaturile care ii servesc drept „casa“ dupa ce un incendiu i-a mistuit toata agoniseala. Desi femeia a cerut in repetate rinduri sprijinul primariei, pentru Elena Nicolae nu
s-au gasit o caruta cu caramida reciclata si citiva oameni de la Legea 416 care sa-i consolideze macar o camaruta in care sa-si duca decent zilele, si asa putine ramase la numar.
Pina sa-i arda casa, Elena Nicolae n-a cerut la nimeni nici o cana cu apa. Nu era bogata, dar avea mereu in batatura citeva pasari si un porc, suficient cit sa iasa din iarna pina dadeau bolbotinele. Anul trecut, cu o saptamina inainte de Craciun,
s-a intimplat nenorocirea. Parca nu mai fusese nici o zi asa geroasa ca aceea. Batrina bagase mai multe lemne pe foc, doar, doar si-o mai domoli durerea de oase. Soba veche n-a rezistat si focul s-a intins repede, distrugindu-i cea mai mare parte din casa. A ramas cu o camera acoperita numai pe jumatate. Sub jumatatea de acoperis neprabusita inca, dar aplecata amenintator spre dusumea, Elena si-a asezat patul, pe care a ingramadit bruma de avere care-i mai ramasese: citeva haine roase si un portofel cu acte ingalbenite. Acolo au gasit-o si ninsorile de asta-iarna, si ploile de primavara. I-a nins si i-a plouat la capatii fara ca nimanui sa-i pese.
A construit case pentru altii toata viata
Cind n-a mai putut, a batut la usa surorii ei, care locuieste in acelasi sat. Aceasta a primit-o, a hranit-o, a adapostit-o, dupa care i-a facut „nota de plata“: 700.000 de lei pe luna. Pentru ca baba are pensie si oricum n-avea ce face cu banii.
Dupa o viata petrecuta pe santierele tarii, la Severin, Bucuresti sau Constanta, batrina ce are ca „acoperis“ un petic de cer primeste de la stat aproape un milion de lei.
„Mi-am rupt amindoua picioarele pe santier. La unu’ am osul betegit din sold pina la glezna, la altu’ am teava de argint. Si ma dor, maica, amindoua, de-mi iese sufletul“.
Vazind-o cum se chinuieste, vecinii au sfatuit-o sa lase casa, sa vinda palma de pamint pe care o are si sa plece la oras, la un camin pentru batrini. „Nu ma duc, mama, la nimeni!“, le-a raspuns hotarita batrina. „…Stau aici, sa mor la mine acasa, ca acolo unde m-oi duce nu mai pot sa-i dau baiatului meu, mort la 45 de ani, o bucatura de pomana. Cine stie daca nevasta-sa si-o mai aduce aminte sa-i dea de mincare, ca nu mai stiu nimic de ea de la Pasti“.
„Du-te, du-te“… si s-a dus
Uitata de rude, pe care le banuieste ca-i asteapta cu nerabdare sfirsitul pentru a-i lua cele doua gradini, Elena a sperat ca macar primarul o va ajuta. „Mi-a dat asta-iarna o caruta cu lemne. Mi-au prins bine, da’ cind m-am dus la el si l-am rugat sa ma lase si pe mine sa iau o caruta de caramida cind s-a dat jos scoala veche, sa-mi fac si eu o camaruta, n-a zis nici da, nici ba. <<Iti dau, iti dau. Du-te acasa, ca-ti aducem noi>> si nu mi-a mai dat nimic. M-am dus acasa, am asteptat, l-am si votat pe primar, da’ degeaba. De ce nu mi-a dat, maica? Tot satul a luat, si eu, care aveam a mai mare nevoie, nu m-am ales cu nimic“.
In timp ce primaria face proiecte de miliarde, Elena Nicolae nu-si doreste decit o gramada de caramizi „second hand“, cu care
sa-si consolideze peretii si tavanul ce stau sa se pravaleasca peste ea. Avind in vedere ca primarul ii tot promite de un an ca o va ajuta, dar nu depaseste stadiul vorbelor, banuim ca ori „pretentiile“ batrinei sint considerate exagerate, ori bugetul comunei Murgasi nu este vizibil decit cu lupa.
