Mirajul Occidentului i-a atras ca un magnet pe romani. Si inainte de 1989, si dupa, romanii au trait cu impresia ca strainatatea le va oferi tot ce le era refuzat in tara. Daca pina la caderea regimului comunist cei care plecau din tara o faceau din motive mai mult politice decit economice, dupa decembrie ’89, ratiunile plecarilor temporare sau definitive din tara s-au schimbat.
Oamenii nu-si mai parasesc paminturile natale pentru ca nu se mai pot exprima liber si nici pentru ca nu sint de acord cu regimul. Acum se pleaca din motive mult mai pragmatice: insecuritatea unui loc de munca. Cum slujbele mai bine platite au devenit un fel de „rara avis“, romanii isi fac bagajele si pornesc in necunoscut, in cautarea unei vieti mai usoare macar pentru copiii lor daca nu pentru ei. Uneori ajung pina la capatul pamintului. Cei mai multi ramin in anonimat. Pentru ca nu pleaca la furat, ci la munca cinstita. Si ei nu atrag atentia nimanui.
Dan V. s-a nascut intr-o localitate din apropierea Craiovei. A lucrat in cadrul armatei, iar de citiva ani e in Statele Unite ale Americii. A plecat nu pentru ca nu i-ar fi fost bine aici. Avea un serviciu bun si o casa. Dar, la un moment dat, tentatia de a ajunge in tara tuturor posibilitatilor n-a mai putut fi reprimata. Asa ca si-a luat sotia si a plecat.
Ajuns in State, primul obstacol a fost limba. Nu e joaca de copil sa te apropii de patruzeci de ani si sa te simti ca un invatacel. Stia ceva engleza cind a plecat, dar engleza invatata in Romania nu semana cu cea vorbita in Statele Unite. E destul de usor sa gasesti un serviciu daca nu ti-e rusine sa muncesti. Nu se moare insa de foame daca iti cunosti prioritatile. Nu e floare la ureche. Insa, daca esti serios, reusesti.
Viata n-a fost tocmai roz pentru Dan. Dar, dupa citiva ani de munca, duce un trai decent. Are o casa, o masina si un serviciu stabil. Mariajul nu i-a rezistat socului american. Desi e singur, nu ii suride o casatorie cu o americanca. Spune ca tot romancele sint cele mai frumoase si mai gospodine. La intrebarea „Ti-e dor de casa?“, raspunsul vine prompt: „Nu spun decit atit: o bere cu prietenii la birtul din colt e de o mie de ori mai buna decit sampania scumpa bauta de unul singur in America. Si cu asta cred ca am zis totul“.
Romanii din America nu risca sa comita infractiuni
Comunitatea romaneasca din orasul in care locuieste Dan nu e nici prea mare, nici prea unita. Care sint relatiile cu romanii de pe acolo? „Aproape inexistente. Nu sintem prea multi si nici nu ne intilnim prea des. Asta e!“.
Cum sint vazuti romanii? „Destul de bine. Nu ne-a ajuns pe aici faima de mincatori de lebede. Si cei care au ajuns pina in State nu sint tentati de hainele puse la uscat de americani“. Pedepsele sint destul de severe, iar miza e prea mare. Cine se tine de gainarii are toate sansele sa fie prins si uneori chiar trimis inapoi in tara. Concluzia: nimeni nu risca. Americanii pe care i-a cunoscut Dan au o parere buna despre romani. Compatriotii nostri care ajung acolo sint vazuti drept oameni muncitori si linistiti. Chiar daca putini americani stiu unde este Romania pe harta. Unii dintre cei pe care i-a cunoscut Dan traiau cu impresia ca tara noastra se gaseste pe undeva prin Africa…
„Rusinea“ de a fi roman
Dan a mai venit in Romania, in vizita. E linistit la gindul ca parintii, desi in virsta, sint sanatosi si inca in putere.
Cam toti romanii din Statele Unite vin in tara o data pe an. Insa, romanii din America se impart in doua categorii: cei care incep sa vorbesca o romana stilcita cu accent englezesc, pentru a impresiona si care nu scapa nici o ocazie ca sa vorbeasca de rau Romania si cam tot ce e pe la noi, carora le este rusine sa spuna ca sint romani, care nu isi mai invata nici copiii romaneste, ci doar limba tarii de „adoptie“.
De cealalta parte a „baricadei“ sint cei care nu isi uita radacinile, limba, obiceiurile. Sint cei care se gindesc sa se intoarca in tara la un moment dat. Cei care stiu ca in Romania nu curge lapte si miere, dar aici isi au radacinile.
„Cum se poarta romanii intre ei?“ Raspunsul lui Dan e plin de amaraciune. „Urit! Sa te fereasca Dumnezeu sa fii roman si sa lucrezi pentru patron roman! Te munceste pina iti iese sufletul, iar cind vine vorba de bani, iti zice ca esti roman ca el si ca in Romania n-ai scoate banii astia nici intr-o jumatate de an“.
Ce ii lipseste cel mai mult? Prietenii, suetele la un pahar de vorba, mincarea romaneasca. „Te-ai intoarce in tara?“
„Nu, inca nu. De fapt, nu stiu sigur ce o sa fac in viitorul apropiat. Poate ca imi gasesc o sotie romanca si o iau cu mine in State“. Ride.
Copil singur in tara straina
Ii vom spune L.S. Este alt oltean. Craiovean din tata-n fiu. A plecat din tara, asa cum spune, cind era inca un copil. Avea doar paisprezece ani. Israelul a fost singura tara care le-a acordat azil politic lui si mamei. El a plecat primul. In 1976. Formalitatile au fost ingreunate intentionat de Securitate si mama lui a ajuns in Israel de-abia dupa un an. Un an in care a fost singur si a trebuit sa se descurce cum a putut. Un copil ortodox, singur intr-o tara straina, a carei limba nu o cunostea. A stat intr-un camin unde se aflau si alti copii aflati in aceeasi situatie, pe banii statului israelian. Insa a avut parte de experiente nu tocmai placute. Treptat, s-a acomodat si cu limba, si cu obiceiurile. Imi promite ca o sa-mi povesteasca odata peripetiile prin care a trecut. Ii este destul de dificil intrucit aducerile-aminte deschid rani vechi, care pareau cicatrizate.
Mai tirziu, cind a crescut, a colindat toata Europa si mai toate tarile Africii. Acum e profesor de geografie si ghid turistic. Un oltean pasionat de sporturi extreme, de parasutism, de turism. Locuieste foarte aproape de Fisia Gaza. A vazut moartea cu ochii de prea multe ori, asa cum spune. Cel mai bun prieten i-a murit in brate. A vazut trupuri sfirtecate, familii distruse, copii si adulti mutilati, mult singe si mult prea multa durere. Cu toate acestea, ramine acolo. Cel putin pina cei doi copii ai sai vor creste destul de mari. Atunci se va intoarce in tara. Pentru totdeauna.
Casa copilariei, demolata de comunisti
Ultima data cind a fost in Craiova, a simtit un gust amar. Pe locurile in care a copilarit se inalta blocuri – semetele realizari ale „epocii de aur“. S-a intilnit cu putinii prieteni pe care i-a mai putut gasi. Romanii sint destul de bine priviti in Israel. Foarte mult fac parte din protipendada tarii: oameni politici nascuti si crescuti in Romania, oameni de cultura, artisti, medici, constructori, profesori. Si exista o multime de publicatii in limba romana.
Exista insa si un revers al medaliei: micii gainari, care sterpelesc te-miri-ce si prostituatele romance. Cind il intreb cum de au ajuns asemenea „ambasadori“ ai romanilor, L.S. imi spune ca, desi pare incredibil, Israelul nu e chiar asa de departe de Romania.
Familii care vor sa adopte un copil din Romania si care nu reusesc
Craioveanul imi povesteste despre o familie de romani care nu avea copii si a dorit sa infieze unul din tara. Li s-au pus bete-n roate cit s-a putut, desi aveau o situatie financiara buna. Mai mult, in Romania ar putea fi considerati bogati. Au reusit sa ia o fetita dupa lungi tergiversari si dupa diverse interventii. Acum, micuta are parte de o familie iubitoare si de ceea ce un copil dintr-un orfelinat din tara n-ar putea nici macar visa.
In Israel sint foarte multe cupluri dispuse sa adopte copiii abandonati din Romania, pe care nimeni nu ii vrea. Insa, trebuie sa fii cu adevarat norocos ca sa reusesti acest lucru.
Sint oameni care vor sa ofere un camin cald unor suflete lasate la voia intimplarii, dar care se lovesc de un zid impenetrabil al unei birocratii care e in detrimentul copiilor. Cum e comunitatea romaneasca in Israel? Nici aici lucrurile nu stau nemaipomenit. E cam la fel ca in Statele Unite. Il intreb daca are legaturi cu alte familii de romani si imi spune ca sint destul de putine. Majoritatea compatriotilor nostri aflati in Israel isi invata copiii romaneste.
Ce ii lipseste cel mai mult din tara? Locurile, aerul curat si verdele padurilor, dar, mai ales, ciorba de burta. Imi povesteste cum s-a intors in Israel cu vestita zeama „la pachet“. Familia sa a iesit din bucatarie din cauza mirosului. El insa n-a lasat nici o picatura in farfurie.
Pentru cei mai multi, acasa inseamna doar Romania
Majoritatea romanilor adevarati, oriunde s-ar afla, mai pastreza in suflet un colt din „iarba verde de acasa“, nostalgia unei discutii alaturi de familie si de prieteni, la un pahar de vin bine „descintat“ alaturi de o farfurie de ciorba si o oala de sarmale.
Undeva, pe un perete se afla cel putin o icoana care le asculta pasurile pribegiei si le mai domoleste nostalgia. Pentru ca, indiferent cit de bine le-ar fi pe meleaguri straine, indiferent ce realizari materiale ar avea, piinea cea mai buna si mai sfinta, cistigata cu greu, e cea de acasa. Iar pentru, ei acasa inseamna Romania.
