Veronica Stroian, de 70 de ani, traieste de mai bine de 15 ani singura, intr-o garsoniera din Craiova. De o modestie greu de imaginat, dar si cu o mindrie umana rar intilnita, femeia vorbeste stinghera despre viata sa. „Sotul meu a murit acum 15 ani. A fost singurul sprijin pe care l-am avut alaturi, timp de peste 35 de ani. Din pacate, a fost strapus de cancer si in citeva luni a murit. Copii nu am avut, nu a vrut Dumnezeu sa ne binecuvinteze. Traiesc singura, ducindu-mi viata de pe o zi pe alta si asteptind clipa in care ma voi intilni cu sotul meu“.
Femeia nu are nici un fel de venit, traind din banii cistigati din vinzarea lucrurilor crosetate de ea. Isi cumpara melana sau lina si croseteaza caciulite si botosei, pe care apoi le vinde la preturi aproape simbolice. Este cunoscuta prin piete, spitale si biserici, unde vine cu lucrurile crosetate, pentru a cistiga un ban. „Stau toata ziua si crosetez. Din pacate, nu prea ma mai ajuta ochii ca inainte, ca sa lucrez si seara. Lucrez in special lucruri pentru copii, ei sint slabiciunea mea. Nu cistig mult, de-abia imi scot banii cheltuiti si imi mai ramine si mie de mincare. Merg prin spital si vind, dar si in dreptul bisericilor. Nu mi-e rusine, din asta traiesc! Din pensie nu as reusi sa-mi platesc decit cheltuielile, iar de mincare nu mi-ar mai ramine nimic. Imi este, oarecum, ciuda cind vad oameni in toata firea cersind, in loc sa munceasca. Daca vrei, iti gasesti de lucru, chiar si sa cari bagaje, dar trebuie sa vrei. Mai stau si cu cite un copil cind vecinele sau cunostintele nu au cu cine sa-l lase“, a spus batrina.
La anii batrinetii, traieste din amintiri
In tinerete a avut o situatie materiala buna, sotul sau avind un serviciu care le permitea sa calatoreasca foarte mult. Au vazut aproape toata Europa si pastreaza fotografiile cu sfintenie, spunind ca a ramas impresionata de Italia si de Franta. Sint tarile de care vorbeste cu ochii in lacrimi. „Am avut o tinerete frumoasa! Am vazut toata Europa. Franta si Italia mi-au placut foarte mult. Vechiul Paris era de un romantism deosebit, era un adevarat colt al indragostitilor. Mi-aduc aminte ca aveam 30 de ani si era foarte greu pe atunci sa iesi din tara. Noi insa am reusit, a fost ca un vis pentru mine! Am avut un sot care m-a respectat si m-a iubit foarte mult. Am fost o norocoasa ca am avut parte sa-mi cunosc sufletul pereche. Din pacate, l-am avut alaturi pentru putin timp“, a spus cu nostalgie femeia. Dupa moartea sotului sau traieste singura, fara nici un sprijin. Ii place sa aiba grija de cele patru flori pe care le are: „Florile sint precum oamenii. Trebuie sa le vorbesti, sa ai grija de ele, dar, spre deosebire de oameni, ele nu-ti fac rau“.
„Daca o sa cad la pat, vreau sa ma duca la azil!“
Doreste sa stringa ceva bani, pe care sa-i puna deoparte pentru zile mult mai negre. Vorbeste cu frica de viitor, rugindu-se sa aiba un sfirsit fara suferinta. „Nu am facut rau niciodata, traiesc cu frica lui Dumnezeu. Cind o sa vad ca nu mai pot sa ma intretin, o sa-mi sun unicul nepot, din partea fratelui, sa vina sa stea linga mine. Nu vreau sa il chinuiesc, iar daca o sa cad cumva la pat, o sa ii spun sa ma duca la azil. Nu vreau sa supar pe nimeni… Daca o sa reusesc sa sting vreun ban, imi doresc sa schimb crucea sotului de la cimitir si vreau sa imi fac si eu una! Vreau sa mor ca sa ajung linga sotul meu!“, a declarat emotionata femeia.
