Acasă Actualitate Administratia pietelor primeneste platformele de sacrificare a mieilor

Administratia pietelor primeneste platformele de sacrificare a mieilor

-

Lucratorii de la Administratia Pietelor Craiova se pregatesc intens pentru Sarbatorile de Pasti. In locurile special amenajate pentru sacrificare, ei fac curat, dau cu var, toarna betoane, trag tevi de apa si pun tomberoane si cirlige pentru agatat miei sau iezi.

In Craiova vor fi patru puncte de sacrificare a mieilor: doua in Piata Chiriac si cite una in Piata din Valea Rosie si in cea din Craiovita Noua. „Platforma din Craiovita Noua este amenajata vizavi de blocurile ANL si in perioada Sabatorilor de Pasti o vom imprejmui. Este cea mai mare platforma din Craiova, are aproape 100 de metri patrati si trebuie inchisa pentru a putea mentine ordinea si curatenia. Incercam sa le oferim oamenilor conditii cit mai bune de igiena pentru a-i impiedica sa taie animalele pe spatiile verzi. Daca nu vor respecta regulile, vom aplica si sanctiuni“, a avertizat Gheorghe Calinoiu, directorul Administratiei Pietelor Craiova. Taxa pentru fiecare animal sacrificat va fi de 40.000 de lei. Conducerea administratiei nu a facut inca un calcul al banilor investiti in platformele de sacrificare a mieilor, dar „costurile au fost destul de mari“.

Masuri suplimentare de siguranta

La fiecare platforma de sacrificare va fi un medic veterinar, care va supraveghea taierile si va verifica documentele persoanelor care comercializeaza miei sau iezi. Comerciantii nu au ce cauta in pietele si tirgurile craiovene daca nu au asupra lor certificatul sanitar-veterinar eliberat de Circumscriptia Sanitar-Veterinara din localitatea in care locuieste proprietarul animalelor, din care sa rezulte ca in locul din care provin animalele nu exista boli cu transmitere de la animal la om. De asemenea, comerciantul trebuie sa detina biletul de proprietate asupra animalului, bilet eliberat de primarie. „Cine nu are asupra sa documentele respective si cine nu respecta locurile special amenajate si va fi prins ca sacrifica animale pe cimp, in scarile blocurilor sau in orice alta parte risca amenzi cuprinse intre cinci si 20 de milioane de lei“, a spus Eugen Diaconu, directorul Directiei Sanitar-Veterinare Dolj.

Platformele de sacrificare trebuie sa fie gata pina la inceputul lunii aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS