21.6 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGardienii disponibilizati dau fuga la justitie

Gardienii disponibilizati dau fuga la justitie

Din cei 100 de gardieni mehedinteni dati afara, 14 contesta deciziile de desfacere a contractului de munca

14 gardieni publici din Mehedinti, din 100 care au fost disponibilizati recent de Corpul Gardienilor Publici, se considera nedreptatiti de decizia luata de conducerea institutiei si vor apela la justitie. Contractele lor de munca au fost desfacute, ca urmare a unor calificative nesatisfacatoare, pe care acestia le contesta. Disponibilizatii, spun ca listele au fost facute dupa principiul relatiilor si nu al competentei. „Sefii de echipe au fost cei care si-au ales oamenii, iar pe restul i-au dat afara. Nu am avut abateri, nu am creat probleme si am lucrat si cu o noapte inainte de a primi decizia de desfacere a contractului de munca“, a spus Viorel Coman, gardian disponibilizat. Adrian Serbanescu, seful Corpului Gardienilor Publici Mehedinti, a gasit principalii vinovati de situatia creata in institutia pe care o conduce, in firmele cu restante mari la plata serviciilor de paza: „Daca am fi recuperat cele aproape opt miliarde de lei, nu am fi dat oameni afara. Asa nu am avut ce face, pentru ca nu mai aveam cu ce plati salariile. Avem peste trei miliarde de lei de incasat de la Regia de Activitati Nucleare, mai avem peste un miliard de la Spitalul Judetean si tot cam atit de pe la primarii“.

Gardienii au pierdut cel mai bun contract pentru ca nu au acceptat compensarea

La mai putin de doua luni de la instalarea sa in functie, noul sef al Corpului Gardienilor Publici Mehedinti a pierdut cel mai important contract, cu Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare (RAAN). Potrivit acestui contract, gardienii asigurau paza sucursalelor ROMAG PROD, a Termocentralei Halinga, dar si a sediului regiei. De luni, serviciile de paza pentru aceste unitati sint asigurate de angajatii firmei ARCADIA SRL, cu sediul central in Bucuresti.

„Prestatia Corpului Gardienilor Publici a incetat in urma licitatiei organizate, anuntata si in Monitorul Oficial. Desi au cumparat caietul de sarcini, gardienii nu au mai participat la licitatie. Motivul, din cite am inteles, a fost acela ca noi efectuam plata serviciilor prin compensare, pentru ca acesta este sistemul de plata pentru regie. Am avut si unele probleme, pe parcursul derularii contractului, in sensul ca in luna august 2002 am fost descoperite lipsuri in valoare de 1,6 miliarde de lei la depozitul de echipamente, unde paza era asigurata de gardienii publici. Avem nevoie de conditii de securitate sporite la obiectivele noastre energetice, de interes national“, a spus Rodin Traicu, directorul general al RAAN Drobeta Turnu Severin. Din cauza dificultatilor financiare, pina la sfirsitul lunii august, alti 30 de gardieni publici vor fi trimisi in somaj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS