Statea pe marginea drumului si rodea absenta coltul unei carti de colorat fara coperte. Vazuse oamenii care se strinsesera la taifas si se trasese si ea mai aproape, sa auda. Agricultura, seceta, treierat… se discutau numai lucruri neinteresante. Dar nu se clintea de linga oamenii asudati, care discutau cu aprindere probleme mult prea dificile pentru mintea ei de copil de sapte ani. Se plictisea. Observa tirziu ca era obiectul de interes al fetei din masina. Se fistici, rasfoi absenta cartea colorata fara sa vada insa nici o poza, pindind cu coltul ochiului reactiile observatorului. Se privi apoi cu atentie, convinsa ca obiectul atentiei este de fapt vreo scama de pe haine, un punct de mizerie pe virful nasului, zgaibele de „buna-purtare“ capatate in coate. Isi ridica pudica rochita prea larga pentru statura ei firava, acoperindu-si pieptul. Apoi incepu sa inainteze cu jumatati de pas, tirindu-si papucii rosi cu tactica unui infanterist aflat in bataia pustii. Ajunse linga geamul masinii coborit pina la jumatate si continua sa roada, incurcata, o pagina de carte, rizind cu gura pina la urechi in semn de prietenie.
„Mama a inselat lumea la cintar“
Primi coltul de piine daruit, cu amindoua miinile, uitind de cartea scapata in colbul drumului. „Ma cheama Lori. Am sapte ani“, rasplati fetita cu cuvinte bucatura primita. Indata ce percepu instinctiv interes din partea interlocutorului, isi dadu drumul la gura. „Sint a lu’ Negrila. Sintem cinci. Mai am doi frati si doua surori. Mai mici si mai mari decit mine. Cine m-a tuns? M-a tuns tata, cu lama de ras. Am avut parul luuung, lung! Da’ acu’ nu mai are cine sa-mi aiba grija de el, ca mama e in puscarie. A inselat lumea la cintar. E de mult acolo. De zece…“. Tacu, incercind probabil sa isi aminteasca daca sint zile, saptamini, luni. Renunta. Nu isi mai aducea aminte decit ca „mami“ plecase de prea mult timp.
„Sint vai de ei. Mama-sa e in puscarie, taica-sau, paznic la oi. Ii cresc bunicii pe toti cinci. Vai de ei…!“, sopti o baba care prinsese frinturi din povestea fetei.
Lori aduna de pe jos cartea de colorat, o scutura grijulie cu marginea rochitei si se departa de masina cu motorul pornit de plecare. Ramase pe marginea drumului asa, incremenita, cu cartea intr-o mina si coltul de piine din care abia ciugulise, in cealalta, rizind cu gura pina la urechi. Cind masina abia se mai vedea isi dadu seama ca nu isi luase la revedere si incepu sa isi agite miinile cu disperare.
