17.9 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTuristii straini platesc intre 21 si 28 de euro pentru a acosta in portul severinean

Turistii straini platesc intre 21 si 28 de euro pentru a acosta in portul severinean

Navele abandonate dau un aspect dezolant portului

Portul severinean nu este inca pregatit sa-si primeasca turistii straini. De anul trecut, cind comandamentul Ministerului Turismului condus de ministrul Dan Matei Agathon a vizitat portul si a dispus luarea unor masuri imediate pentru imbunatatirea infrastructurii si amenajarii urbanistice in zona, nu s-a facut nimic concret in acest sens.

„O sa vedem cui apartin corpurile de nave din port care dau un aspect dezolant si o sa facem curatenie la mal. Va trebui sa ne intilnim si cu cei de la capitanie si cu toate institutiile implicate sa facem putina ordine acolo“, a spus Constantin Sirbulescu, presedintele Consiliului Judetean Mehedinti.

Danele portului nu au fost modernizate, navele abandonate au ramas la mal, punctele de atractie turistica nu au fost reabilitate, astfel ca nemtilor, americanilor sau austriecilor nu le ramine decit sa viziteze centrul municipiului Drobeta Turnu Severin si Muzeul Regiunii Portile de Fier. Compania americana „Peter Deilmann“, care efectueaza croaziere pe Dunare cu nava Mozart, aminteste in oferta sa de podul lui Traian, construit de Apollodor din Damasc, de Castrul Roman si de Hidrocentrala Portile de Fier.

Urmatoarea destinatie este Orsova, unde este vizitata catedrala catolica. Excursia dureaza trei ore si jumatate si costa 21 de euro. Ceva mai scumpa, 28 de euro, este varianta in care turistii straini degusta si vinurile romanesti, pe linga vizitarea obiectivelor arheologice.

Reteta croazierei ideale: patron austriac si comandant roman

Nava de croaziera Mozart, care a acostat ieri in Portul Drobeta Turnu Severin, este vasul amiral al operatorului „Peter Deilmann“ si este considerata una dintre cele mai luxoase din lume. Construita in 1987 si modernizata in 2000, nava are 100 de cabine dotate cu spatiu pentru garderoba, televizor, minibar, dus si toaleta, telefon, bai din marmura, piscina si multe alte facilitati. Cinci stele are si nava de croaziera Amadeus, care navigheaza sub pavilion romanesc, desi patronul este austriac.

Comandantul vasului este roman, din Galati. Nicu Lovin, de 54 de ani, este intr-un fel un ambasador al Romaniei. O croaziera pe Dunare dureaza aproximativ zece zile, dar sint si croaziere de sapte sau 12 zile. Amadeus pleaca de obicei din Passau si are opriri in toate tarile, in cele mai frumoase locuri. Turistii se bucura de 148 de cabine de lux, piscina, loc de promenada, sala de fitness, restaurante si baruri.

Pe Dunare, pe teritoriul judetului Mehedinti, navele de croaziera urmeaza traseul Drobeta Turnu Severin- Orsova- Tabula Traian -Mraconia- Manastirea de sub ape- Capul lui Decebal- Cazane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS