Ianos este cel mai prosper „om de afaceri“ din comuna Capreni. Nu mai e altul ca el in „bisnisul“ pe care il conduce si Ianos cel tuciuriu nu pridideste cu munca, zi de vara pina-n seara. I se trage si de la indeminarea cu care isi face treaba, dar si de la faptul ca este singurul potcovar pe raza a trei, patru comune. Nu e cal, iapa sau bou prin imprejurimile Capreniului care sa nu poarte „incaltari“ de la el. Cel mai mult lui Ianos ii place sa „potcoveasca“ femei!
Pirlit de focul pe care il inteteste cu foalele vechi mostenite de la bunicu’, asudat si mirosind a tarie („ca, deh, nu poti sa rezisti la atita fierbinteala daca nu te intariti si pe dinauntru!“), Ianos nu se misca din fata „atelierului“ de dimineata pina seara. Lipit de un perete al casei, sub un sopru vechi, „atelierul“ consta intr-o gramada de fier vechi, adunat de te miri unde, o nicovala uriasa si locul unde mocnesc in permanenta taciunii in care Ianos „imblinzeste“ fierul.
„Dintre iepe si femei, prefer femeile!“
De meserie s-a apucat de la opt ani. „Ma zgiiam la tata, ca meseria se fura, nu se invata. Pe la noua ani am potcovit primul meu cal. Si de-atunci tot asta fac. Adun fier din gunoaie, de pe la oamenii din sat si fac potcoave. Potcovesc cai, boi, vaci,…femei! Dintre iepe si femei, prefer femeile. Iapa e mai greu de potcovit. Femeia mai sta si ea o tira, nu se lasa asa greu!“.
Barbatul ride infundat si scormoneste virtos taciunii. Mai trage un git din sticla de tuica si o intinde viceprimarului: „Domnu’ Gelu, nu beti ceva?“. „Lasa, ma, ca bem alta data. Spune ce-i cu nevasta-ta! Am auzit c-a plecat“.
Ianos isi netezeste cu mina claia de par negru, mai ia o inghititura virtoasa din sticla si zimbeste: „Care dintre ele, domnu’ Gelu? C-am una in Vilcea si alta la Melinesti!“. O cuta strabate pentru o clipa obrazul barbatului. Ochii ii lucesc apoi jucaus si Ianos continua: „Mi-a zis ca e aerul tare si nu-i convine sistemul de deal! Ehe, femeia vrea atentie, giugiuleli… As zice ca eu o sculam in ciocan, o culcam in ciocan!“.
Potcovarul nu mai putu sa se abtina si incepu sa rida din toata inima. Ridea si vicele, ridea si omul care venise sa trateze pentru o pereche de potcoave noi pentru armasarul lui.
Plata- dupa sufletul clientului. Plus un pahar de tarie!
„Esti spiritual, Ianose! Am auzit ca o primesti inapoi numai daca se duce la emisiunea aia de la televizor, la „Iarta-ma“?!“ „Ce emisiune, ce televizor!? Daca vrea sa vina inapoi vorbesc cu popa si-o primesc la cimitir! Sau la nunta mea, cind m-oi insura. Deocamdata stau singur in vila asta si muncesc“. Ianos arata cu degetul casa din chirpici, cu acoperisul surpat, cea mai urita din toata comuna, dupa spusele viceprimarului. Apoi lua o bucata de fier din gramada, o puse pe nicovala si o lovi puternic cu barosul. „Din fiecare bucatica de fier pe care o adun gasesc sa fac cite ceva. Imi pare rau sa o arunc. O pana la secure, un dinte de grebla tot scot“, se indeparta abil de la discutia despre neveste potcovarul. „Si cit ceri pe-o pereche de potcoave, Ianose?“. „Depinde de cit iti da omu’. 100, 150 de mii, cu materialul meu. Si plus ce mai da el de baut dup-aia! Asta stiu, asta fac, din asta traiesc. Bunicu’ a fost potcovar, tata potcovar…Numai mama a fost unguroaica!“. Ianos ride hitru si se trage de mustata pe care se preling citiva picuri de sudoare. „Am fost sase baieti si patru fete la parinti. Toti baietii sint potcovari. Dar ne-am imprastiat care pe unde ne-a fost bine. Unu’ e in Italia, la munca, altul e potcovar la Danciulesti, altul fierar in Ungaria…Fetele s-au maritat: una la Bustuchin, trei la Lupeni. Nu le mai stiu soarta. In Capreni am ramas numai eu“.
Toti zece nu s-au mai intilnit copiii lu’ Surdu de cind a murit tatal lor, acum sase ani. Ianos n-a bagat insa de seama ca a ramas singur decit cind i-a plecat si nevasta de-acasa. Noroc cu potcoavele, care ii iau mai tot timpul si n-are timp sa se gindeasca. Si, la cit e de priceput, muncitor si glumet, trage nadejde ca poate nevasta plecata n-o fi ultima muiere care l-o placea si pe el!
