Serviciu de cersit

Se facuse ora zece si elevii de la cele doua colegii din apropiere incepusera deja sa dea buzna in patiserie. Grupuri-grupuri, se inghesuiau in incaperea strimta, primitoare, mirosind bine a vanilie, mac si cornuri calde. Afara, mai deoparte sa nu incurce clientii, Mariana se sprijinea de gard. Isi facea de lucru cu niste agrafe de par, pe care le trecea dintr-o mina in alta. Nu tinea nici mina intinsa si nici nu debita vreun text confectionat anume sa miste inima trecatorilor. Statea, pur si simplu. Stia ca oricum lumea ii dadea bani. Ori ca vreun pustan mai milos din fire ii lasa si ei jumatate dintr-un covrig. „Ce sa fac daca nu am unde sa muncesc?“, ridica fata din umeri.

Mariana a acceptat cu destula usurinta realitatea la care a fost nevoita sa se acomodeze. De undeva din judetul Arges, dintr-o casa parinteasca in care n-a mai ramas decit tatal, Mariana a plecat acum citiva ani. N-avea decit opt ani de scoala si experienta in maturat batatura. In sat nu-si gasea un loc de munca din care sa traiasca si ea, si taica-sau, asa ca s-a gindit ca singura iesire era sa-si ia lumea in cap.

„Dorm la baile publice… E o fata de-acolo, matura pe strazi, care ma mai ia la ea. Zicea ca o sa ma ia de tot… Da’ stiu eu? Imi mai aduce si haine, si mincare…“

Mariana nu si-a gasit serviciu in Craiova. A cautat, a intrebat. Cum nici acte nu are, i-a fost frica sa mai insiste. A trebuit asadar sa cistige bani din ceva.

„Vin dimineata, pe la opt-noua. Patronu’ ma lasa sa stau aici, mai string si eu hirtiile, mai fac curat. Si nu deranjez pe nimeni. Ba, citeodata, fetele de aici imi opresc vreo bucata de placinta sau pizza sa maninc. Ma inteleg bine cu ele si au grija de mine…“

De cind a dibuit bucatica de rai in care sa-si faca loc, Mariana nu a lipsit nici o zi. Vine dimineata, nu prea devreme, sa nu incurce fetele care lucreaza la patiserie. Abia cind ziua isi intra in drepturi, cind clientii vin unii dupa altii, iar fetele lucreaza intins, fiecare cu sarcinile bine stabilite, Mariana intra in post. Nimeni nu ii reproseaza ceva, nimeni nu o alunga. Ba poate ca angajatii patiseriei chiar

i-ar simti lipsa daca nu ar veni.

„Gata, Mariana, venisi la serviciu?“, e intrebarea, cu care, invariabil, isi incepe Mariana fiecare dimineata. Nici cu rautate, nici cu vreo alta intentie. Pur si simplu, un bun venit. Zimbind stingher, fata isi ia locul de la intrare, asteptind sa treaca orele.

„Numai sa nu imi faca nimeni probleme, ca nu am acte de Craiova. De-asta mi-e frica…“