Doar un copil din cei sase ai familiei Matei merge la scoala, imbracind singurul palton din casa

Barbatul statea sub streasina strimba, cu miinile in sin, privind cum fulgii grei de apa se topeau inainte de a ajunge pe pamint. „Nu se mai opreste odata lapovita asta, mai, tata, sa va duceti si voi la scoala!“, striga el inspre usa deschisa. „Lasa, tati, ca oricum nu avem cu ce ne imbraca“, raspunsera doua voci triste.

Sase copii are Marin. De la cel mai mic, de doi ani si jumatate, pina la Caterina, cea mai mare dintre frati, care are 16 ani, sint unul mai frumos decit altul si cuminti. Ii mai domoleste si foamea, ca nu prea le vine sa se tina de sotii cind crampele stomacului ii zgindara in continuu. Iarna le este cel mai greu. Pe zece ari de pamint nu poti sa cultivi mare lucru, incit sa-ti ajunga sa faci si provizii pentru timpul rece. Ladita cu cartofi si ceapa se goleste in prima luna de iarna, asa ca pina in primavara se descurca cum pot. Sau, mai bine spus, nu se descurca.

Nimeni nu-i cheama la munca pe sotii Matei, cit e iarna de lunga, si daca nu lucreaza cu ziua, nu au nici ce minca.

Sase copii si o singura haina de iarna

„Mincam toti noua dintr-o mamaliga. Noi opt si al noualea e frati-miu, Florin, care sta cu noi. Te mai cheama cite unu’ la spart de lemne, la maturat zapada, da’ rar. Si nu mi-e decit de copiii astia. N-am nici cu ce-i trimite la scoala. Hai, sa zicem ca de caiete mai fac rost, dar n-am cu ce-i imbraca. Mai ales pe ploaia asta, ca de-aia nici acu’ nu-i lasai sa se duca la scoala; n-au haine si nici incaltari“. In timp ce barbatul isi framinta miinile, neputincios, copiii il privesc cu ochi maturi, obisnuiti sa vada in fiecare zi farfuria goala si sa nu se vaite, de dragul parintilor. Numai mezinul familiei isi pastrase seninatatea, prea putin atent la discutie, descult, mesterind cutia de tabla care fusese odata ambalajul unui joc, al altui copil, desigur – care se bucurase de el cind era nou si avea si piesele inauntru. „Are doi ani si opt luni. E singurul care nu merge la scoala. Cu el e mai usor, il imbrac de la ceilalti. Dupa el vin Mihaela si Mihai. Sint gemanari, au noua ani. Stefan are 11, Marius are 14. Astazi numai Caterina se dusa la scoala. Ea e cea mai mare, are 16 ani. Lua haina a groasa, singura, si nu am grija ca raceste. Dar pe astialalti nu ii lasai. Uita-te si matale, la baiatul asta al meu: copil de 14 ani cu cizme numarul 44, gasite intr-un sant!“. Marius isi privi dintr-o data cizmele de cauciuc, rusinat. Parca nu se gindise niciodata ca nu e firesc sa poarte incaltarile acelea clapauge, cu care se obisnuise atit…

„Macar ajutorul ala de la primarie daca ni l-ar da!“

Cind te uiti la casa in care locuiesc cei noua membri ai familiei Matei, te miri cum de se mai tine in picioare. Doua camere, atit are cosmelia, incalzite cu un godin asezat in peretele comun al incaperilor. Din doua paturi s-a umplut camera! E inghesuiala, dar e mai bine pentru copii. Se inghesuie unul in altul si parca nu mai simt frigul atit de rau. „Nu stiu ce sa mai fac. Traim din alocatiile copiilor, altfel am muri de foame. Am si eu un pogon de pamint, dar nu mi-l aproba primaria ca am pe act o greseala de la tiparire: in loc de Marin mi-au scris Maria si cica nu e pe numele meu, e pe al lu’ Maria. Pai, daca nu exista nici o Maria Matei! Si pe casa asta in care stam m-am judecat atita timp pina cind mi-a fost recunoscuta ca fiind a mea… Toti banii s-au dus pe judecati. Si uite ca acum avem unde sta, da’ n-avem ce minca! Macar ajutorul ala de la primarie daca ni l-ar da!“, a spus Marin.