La inceput a fost o colonie. O colonie de muncitori adunati de prin satele imprastiate pe dealurile Gorjului, a caror singura indatorire, trasata ca sarcina de partid, a fost un imperativ: „tarii, cit mai mult carbune!“. Independenta energetica, fluturata pe la nasul puterilor straine de regimul Ceausescu, a facut ca, in citiva ani, din mlastina sa rasara un oras; apele Motrului i-au imprumutat numele, iar minele de carbune au fost nucleul in jurul caruia s-a format localitatea. Un municipiu care n-a trait nici cit o viata de om.
Restructurarile repetate din minerit, privatizarile haotice si moartea lenta, dar sigura, a industriei romanesti au adus orasul in pragul falimentului. Sufletul cetatii cladite pe carbune s-a risipit in patru zari, ca un praf fin, de lignit!
La 15 ani dupa ce a aparut orasul s-au construit si strazile
In 1965, dupa ce s-a deschis Mina Plostina, mina care a imprumutat numele comunei care de voie, de nevoie si-a pus la dispozitie paminturile sub care zacea stratul de carbune, au inceput sa apara si primele baraci in lunca Motrului, pe paminturile plostinenilor. Baracile au adapostit muncitorii care incepusera sa construiasca tot ceea ce azi este municipiu, saltat la acest rang prin stradania unui fost senator PDSR de Gorj, dr. ing. Marcu Burtea, devenit intre timp viceprimarul localitatii.
In graba cu care a inceput transpunerea in practica a ideilor creatoare ale celor doi tovarasi si in nesiguranta tematoare a arhitectilor carora nu li se spunea daca pe malul Motrului se doreste un oras sau o colonie, toata lumea a uitat ca in ambele cazuri ar fi trebuit proiectate strazi. Asa se face ca abia dupa 15 ani, prin anii ’80, unul dintre prim-secretarii Motrului a dispus trasarea strazilor, a bulevardului si a citorva locuri care mai tirziu au devenit piete si locuri de joaca. In urma cu 23 de ani au aparut in oras, ca o noutate arhitectonica a acelor vremuri, blocurile pe colt care au lasat cu gura cascata femeile de la singura fabrica de tricotaje si ceferistii de la Statia CFR persoane (statia de marfa fusese facuta o data cu primele blocuri).
Dupa 1990, in oras au mai aparut bancile, somajul si privatizarea; treptat, tinerii au plecat, iar orasul a inceput „sa moara“.
Din apogeu, direct in prapastie
Bazinul carbonifer Motru a fost conceput pe structura a cinci mine: Horasti, Leurda, Plostina, Lupoaia si Rosiuta. Ultimele doua exploatau carbunele din cariera, iar celelalte din subteran. Apogeul industriei carbunelui a fost atins in 1996, cind s-au extras opt milioane de tone de carbune pe an si de circa zece ori mai mult steril. Cea mai mare productie de carbune extras a coincis cu scaderea nevoii energetice a tarii de la 11.000 megawati la 5.000 megawati putere instalata la termocentrale. Minele amintite faceau parte din Sucursala Miniera Motru, care apartinea de Regia Autonoma a Lignitului Tirgu Jiu. Directorul general al sucursalei era inginer Marcu Burtea, acelasi om care azi este viceprimarul municipiului Motru.
„Am fost 16 ani director si director general la sucursala si in 1990 am inceput o noua era cu 21.000 de angajati. In 1996, mai aveam14.000 de oameni, iar acum mai sint circa 3.000. Toata lumea ma intreaba cum a inceput dezastrul in bazinul Motru si eu pot sa va spun ca nu a inceput o data cu OUG 22 din 1997 (disponibilizari cu plati compensatorii pentru mineri), ci cu mult mai devreme, in 1992. Atunci, am inceput sa transfer cite 100-200 de angajati de la o mina la alta, dar nu am lasat pe nimeni pe drumuri. Imediat a aparut Banca Mondiala si ne-a dat bani multi pentru reabilitarea instalatiilor de carbune. In alta ordine de idei, minele de la Motru sint mecanizate, nu se mai lucreaza cu barosul si tirnacopul. Am avut 15 milioane de dolari si 25 de miliarde de lei pentru reabilitarea unei linii tehnologice din cariera Rosiuta. Ce mai conteaza ca dupa ’97 cariera Rosiuta s-a unit cu Mina Plostina, in incercarea disperata de a se face norma la inchisul minelor! Din banii astia s-au cheltuit si pentru instalatiile de la Mina Lupoaia. In 1997, dupa ce cu un an inainte a fost atins apogeul extractiei de carbune din bazinul Motru (8 milioane de tone anual) a aparut OUG 22, care a pus pe butuci industria carbunelui si a lasat pe drumuri o armata de oameni. Guvernul nu a trecut niciodata acea ordonanta prin parlament, pentru ca puterii de atunci i-a fost frica de vot, PDSR-ul, desi in opozitie, fiind majoritar“, spune fostul director general Marcu Burtea.
Inchiderea minelor, rascumparata cu 44,5 milioane de dolari imprumutati de la BIRD
Transformarea bazinului Motru din regie in companie (Compania Nationala a Lignitului Oltenia,) nu a adus fericirea pentru mineri. Incepind cu 1997, disponibilizatii si-au luat platile compensatorii, dar au constatat, la scurt timp, ca au ramas fara nici un leu. Desi estimarile prevedeau carbune pentru inca 35 de ani, activitatea Regiei din cele 11 judete a fost restrinsa la doar trei judete si o mare parte din activitatile de prestari servicii au fost externalizate, dupa care au fost privatizate. Au fost privatizate la repezeala unitatile de administrare a cantinelor si caminelor, unitatile de transport (foste ITUC), uzinele de reparatii si alte servicii asa-zis auxiliare activitatii de extractie a carbunelui.
„La Motru, societatea care asigura masa pentru minerii ramasi a fost privatizata, iar unul din actionari este chiar directorul. Disponibilizarile haotice nu au fost urmate de alternative. Asa cum s-a procedat, am putea spune ca locurile de munca ale minerilor au fost cumparate cu 30-40 de milioane de lei, doar ca sa ramina libere. Dupa mineri au plecat si minele, in sensul ca au fost inchise. Nu se poate explica nicicum de ce inchiderea minelor nu a fost facuta de cei care le-au construit. Noi am fost in stare sa le facem si nu puteam sa construim niste ziduri la intrarea in subteran!? Au fost firme care nu aveau nimic comun cu mineritul si care au cistigat licitatiile, ale caror criterii au fost special concepute sa cistige cine trebuie“, spune fostul senator, devenit intre timp viceprimarul orasului.
Dezastrul preconizat de aplicarea proiectului inchiderii minelor, facut la repezeala si la comanda organismelor financiare, a stirnit revolta fostului senator, care in primavara anului 2000 a protestat impotriva transformarii OUG 103/1999 in lege. Ordonanta mentionata ratifica un acord intre Romania si BIRD privind acordarea unui avans de 500.000 de dolari din imprumutul total de 44,5 milioane de dolari destinati inchiderii minelor. Fostul director general Burtea acuza puterea de atunci ca a incredintat firmelor SARTEX Deva, COMINCO Bucuresti, ACOMIN Cluj, SOCOT Tirgu Mures, ECROPROD Tirgoviste, Hidroconstructia Bucuresti aproape 74 de miliarde de lei in 1999 ca sa inchida 16 mine. Nici una dintre acestea, spunea Burtea, nu avea vreo treaba cu mineritul, dar putea sa profite de banii acordati de BIRD. Poate pentru ca actuala putere era in opozitie, protestul senatorului nu a avut nici un ecou, dar, ca un facut, dupa ce opozitia de atunci a ajuns „putere“,
n-a mai comentat nimeni unde sint si ce s-a facut cu milioanele de dolari.
Cu o mina ne-au dat si cu alta ne-au luat
„Experienta traita in Senat, timp de patru ani, in opozitie a facut mai mult decit experienta din toata viata mea. Pai, sa va spun cum e cu astia care ne dau bani. Eram director general si am primit niste bani pentru retehnologizare. Ne trebuiau piese de schimb pentru utilaje si alte fierotenii de care aveam nevoie. Nu mai spun de unde erau banii. Cei care i-au dat, si era un organism financiar international, ne-au spus si de unde sa cumparam piesele: rotile de la firma cutare, motoarele de la firma cutare… Frumos a fost ca pentru unele primisem indicatii sa le luam de la Sanhai. Le-am comandat, si cind au venit am crezut ca mi se face rau: erau facute la Electroputere Craiova! Pai nu puteam sa le luam si noi de acolo si pe bani mai putini? De aici puteti sa va dati seama ca nimeni nu-ti da bani degeaba! Ni-i dau cu o mina si ni-i iau cu alta!“
Fostul director general, fostul senator si actualul viceprimar, dupa cite experiente a avut, are un singur regret. A crezut prea mult in povestile cu restructurarea si retehnologizarea mineritului si s-a dumirit tirziu ca din externalizarea serviciilor auxiliare ale mineritului s-au cistigat si se cistiga o gramada de bani. De asta a si ramas viceprimar intr-un oras care nu a trait nici cit o generatie.
