„Nici nu ma gindesc la masa de Craciun. Ma umfla plinsul numai cind ma uit la soba, stiind ca nu am nici un fel de posibilitate sa fac rost de lemne. In casa e la fel de frig ca afara. Acum mai am doua-trei ligheane de resturi de- astea de la vecinii care au avut lemne de taiat. Da’ intr-o saptamina le termin si dupa aia nu stiu ce-o mai fi“.
Marin Lupu, de 79 de ani, locuieste intr-o casa de pe strada Dimitrie Bolintineanu, inchiriata prin ’66 de Ia ICFL. Pina cind, nici el nu stie, fiindca se pare ca imobilul a fost revendicat de fostii proprietari. Chiria modica de 150.000 de lei, pe care a platit-o institutiei pina in urma cu doi ani, ii dadea certitudinea ca nimeni n-o sa-l scoata in strada, acum, la batrinete. Impreuna cu Marin stau sotia sa, bolnava de diabet, care nu are nici un venit, si Mihai, unul dintre cei 11 copii ai lor. In urma cu 20 de ani, Mihai a avut un accident si a facut o semipareza, fiind nevoit sa se pensioneze pe caz de boala. In 1982, el a fost declarat apt de munca si nu a mai primit pensie. Mihai munceste cu ziua, din cind in cind, dar cu banii cistigati nu poate decit sa asigure hrana pe o zi pentru familia sa. De plata facturilor nici nu se poate pune problema. De aceea, restantele la utilitati s-au adunat si astfel locuinta ar putea fi debransata de la apa si de la curent electric.
„Ea era mai saraca decit mine, asa ca am oprit copilul sa i-l cresc!“
Sotii Lupu au 11 copii- cinci fete si sase baieti. In afara de Mihai, toti ceilalti au plecat la casele lor. Una dintre fete, care s-a maritat intr-un sat pe linga Leu, are un baiat pe care il cheama Ionel si are 11 ani. In luna mai anul acesta, Marin l-a infiat pe baietel: „Cind s-a maritat, fiica-mea, mama lui Ionel, a avut niste probleme cu barbatul. Si n-a mai stat cu ea. Asa ca am oprit copilul sa i-l cresc. Oricum, era mai saraca decit mine. Acte am facut abia in mai anul asta, ca a mers greu. L-am infiat, ca el, oricum, a fost crescut de noi si maica-sa are acum alt copil, de o luna si jumatate. Se duce la scoala si e cel mai bun la informatica. Si de-ar vrea maica-sa sa-l ia, nu i l-as mai da“.
Cel mai frumos dar – o caruta de lemne
In camera de zi a familiei, frigul iti intra in oase, in numai cinci minute. Fata de gerul de afara, nu este mare diferenta. Dinspre soba care abia mai sta dreapta, nu dogoreste caldura. Sotilor Lupu le este frig, dar s-au obisnuit. Le este teama ca Ionel sa nu se imbolnaveasca. Dar si baiatul s-a obisnuit, astfel ca nici nu-si mai ia fularul si manusile cind pleaca la scoala. Fostului portar de la Facultatea de Medicina, care primeste o pensie de 1.600.000 de lei pe luna, ii dau lacrimile. Sotia sa isi acopera fata cu o broboada. Nici ea nu se poate abtine sa nu plinga. Pentru ei, nu vine Craciunul. Mosu’ ar putea sa le incalzeasca sobele, daca ar veni cu o caruta de lemne. Dar nici macar Ionel nu mai crede in Mos Craciun: „Mosu’ vine numai la copiii bogati, care au caldura in casa! Si ce, la Polul Nord sint lemne?“
