16.7 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInchisoare de pina la zece ani pentru furtul de brazi

Inchisoare de pina la zece ani pentru furtul de brazi

Taierea ilegala de arbori din fondul forestier, inclusiv de brazi pentru sarbatorile de iarna, poate fi pedepsita cu inchisoare care, in cazuri agravante, poate ajunge pina la zece ani, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, seful Directiei de Ordine Publica, comisarul sef Ion Sultanescu.

„Simplul fapt de a taia ilegal un pom din fondul forestier se sanctioneaza cu amenda de la 10 milioane de lei la 30 de milioane lei, iar cind paguba produsa este de o valoare mai mare fapta constituie infractiune si este pedepsita cu inchisoare de la sase luni la patru ani, cu posibilitati de majorare pina la zece ani in cazurile agravante“, a spus comisarul sef. El a precizat ca, in luna noiembrie, a fost organizata la Busteni o consfatuire de lucru la care au participat politisti si reprezentanti ai directiilor silvice din tara, punindu-se baza unui plan de masuri comun, elaborat impreuna cu Regia Nationala a Padurilor, pentru limitarea taierilor si a comercializarii ilegale a pomilor de Craciun. Astfel, s-a dispus identificarea suprafetelor naturale si a plantatiilor cu arbori de esenta rasinoasa si supravegherea acestora, instituirea de catre Regia Nationala a Padurilor a unor norme stricte privind recoltarea, transportul si comercializarea masei lemnoase, mai ales pe timpul sezonului rece, avind in vedere cresterea cererii populatiei pentru lemne de foc. In acest sens, au fost introduse noi documente de insotire a transportului de material lemnos, care contin elemente de secretizare deosebite, greu de falsificat.

De asemenea, s-a mai dispus marcarea tuturor pomilor de iarna cu sigla unitatii silvice care i-a recoltat, pentru dovedirea legalitatii provenientei acestora, instituirea de filtre in principalele locuri si puncte obligatorii de trecere din zonele cu vegetatie forestiera si executarea de actiuni si controale pe caile de comunicatie rutiere si in locurile de valorificare.

Comisarul sef Sultanescu a apreciat ca in acest an, in urma celor peste 27 de mii de actiuni si controale desfasurate in comun de politisti si personalul silvic, au fost constatate peste 11 mii de infractiuni, peste 18 mii de contraventii si s-a dispus confiscarea a 15.843 de metri cubi de material lemnos in valoare de peste 25 de miliarde de lei. „Pina in prezent, situatia operativa pe linia recoltarii, transportului si comercializarii pomilor de iarna nu ridica probleme deosebite comparativ cu anii anteriori. Au fost constatate 11 cazuri de incalcare a prevederilor legale in domeniu si au fost confiscate 12 mii de puieti taiati ilegal“, a spus seful Directie Ordine Publica din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane. Sultanescu a precizat ca in judetul Caras-Severin au fost constatate cele mai multe furturi de pomi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS