10.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn barbat imobilizat intr-un scaun cu rotile este de trei zile in greva foamei

Un barbat imobilizat intr-un scaun cu rotile este de trei zile in greva foamei

• Dan Tomol, de 47 de ani, din Tirgu Jiu, va fi evacuat din casa nationalizata in care locuieste • Barbatul, care sufera de paralizie, este imobilizat de mai multi ani intr-un scaun cu rotile, fiind pazit de un ciine-lup • In urma cu un an si trei luni, cel intrat in greva foamei a depus o cerere pentru locuinta la primarie, la care nu a primit inca raspuns

Dan Tomol traieste de peste trei ani intr-o casa nationalizata, aflata intr-un cartier din centrul orasului. Luni dimineata, barbatul a intrat in greva foamei, pentru a determina conducerea Primariei Tirgu Jiu sa ii rezolve cererea pentru o locuinta. In citeva saptamini, contractul de inchiriere va expira, iar proprietarul i-a pus in vedere lui Dan Tomol sa isi gaseasca o alta locuinta, acesta nedorind sa il mai gazduiasca pe cel paralizat. Aflat la capatul rabdarii, barbatul spune ca nu va renunta la protest pina ce primaria nu ii va da o locuinta, asa cum prevede legea. Mai mult decit atit, acesta solicita ca institutia sus-amintita sa faca o ancheta in urma careia sa fie identificate toate persoanele cu handicap sever aflate in situatii asemanatoare.

Starea de sanatate a barbatului s-a inrautatit

Singurii care ii mai dau o mina de ajutor lui Dan Tomol sint vecinii, care asteapta si ei interventia conducerii orasului. Dan Tomol are o fata studenta, dar aceasta nu locuieste la Tirgu Jiu. Un suflet care a fost mereu alaturi de cel bolnav este o catea-lup care niciodata nu s-a despartit de stapinul ei, veghindu-l zi si noapte.

„Nu au facut nimic. Mi-au trimis o scrisoare in care imi comunica faptul ca trebuie sa trimit o noua cerere. Sint un om cu handicap sever, gradul I si cred ca toata lumea vede ca nu ma pot deplasa. Refuz sa ma hranesc pina cind primaria nu va rezolva cererile mele. In primul rind sa realizeze un recensamint cu toate persoanele cu handicap sever, pe care sa le ajute. Cred ca sint vreo 50. Avem nevoie de planuri inclinate. Sint privat de anumite drepturi. Nu am putut sa votez. Cum sa urc in primarie? In al doilea rind sa mi se rezolve si cererea mea pentru locuinta. De ce cetateanul de rind trebuie sa ajunga in situatii extreme pentru ca primaria sa respecte legea?“, a intrebat Dan Tomol. Acesta a dat in judecata primaria, pe 28 noiembrie fiind prima infatisare. Cetateanul este vizitat zilnic de medicul de familie Mihaela Sichitiu, care a constatat o inrautatire a starii pacientului. Ion Jilaveanu, functionar in cadrul Primariei Tirgu Jiu, a declarat ca o echipa din aceasta institutie se va deplasa astazi la Dan Tomol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS