• Fost cadru didactic, femeia n-a mai primit ajutorul social din luna iunie • Ea si fiica sa traiesc din mila a doi batrini pensionari • Pentru ca primaria n-are bani pentru saraci, viceprimarul Antonie Solomon s-a oferit sa le ajute personal
Nu trebuie sa ajungi in cel mai indepartat catun pentru a gasi oameni care traiesc la limita supravietuirii. Elena Dumitrescu, de 50 de ani, din Craiova, si fiica sa, Camelia, de 17 ani – eleva eminenta in clasa a X-a – traiesc de pe o zi pe alta cu chirie in casa a doi batrini.
Milioanele groazei
Confruntindu-se cu greutatile cotidiene dupa o viata de munca, Dan Neagoe, de 73 de ani, si sotia sa au hotarit sa primeasca pe cineva in gazda pentru a-si completa veniturile din chiria primita.
Impinse de nevoi, mama si fiica au ajuns in urma cu doua luni in locuinta de strada Henri Coanda, nr. 4 din Craiova. Cuantumul chiriei a fost stabilit la un milion de lei pe luna. Elena Dumitrescu primea ajutor social de 1,2 milioane de lei lunar.
Ultima data cind si-a primit drepturile a fost in luna iunie. De atunci, Elena traieste cu speranta ca va veni iar ziua cind va primi bani. Din nefericire insa, datoriile catre gazdele sale au ajuns la doua milioane de lei, suma mare raportat la veniturile femeii.
„Pina acum locuiam cu fata la o prietena buna. Avea si ea copii si nu era nici o problema. Nu de mult insa, a lovit-o o masina pe strada si a murit. Am mai ramas o perioada acolo cu sotul ei, dar nu puteam sta la infinit“, spune cu lacrimi in ochi Elena, sau doamna Ileana, cum ii spun gazdele sale.
Necazurile sale n-au inceput aici. Toata viata i-a fost presarata cu spinii amaraciunii.
„Eram studenta in anul doi la Stiinte Economice cind m-a parasit sotul. El era la Medicina. Fata noastra avea numai cinci luni. Din acel moment mi-am dedicat intreaga viata si energie pentru ea, s-o cresc si s-o vad mare. Am fost fortata de imprejurari sa renunt la facultate. N-aveam cu cine sa las fata. Cind a mai crescut am putut sa-mi gasesc un serviciu. Am lucrat in invatamint pina in urma cu patru ani. Am fost suplinitor la Lipov si la Intorsura. S-au facut restructurari si am ramas pe drumuri. M-am descurcat insa, meditind copii la limba romana si la franceza, impreuna cu prietena mea. Cind aceasta a murit, am pierdut copiii pe care-i pregateam si implicit sursa de existenta“.
Un meniu complet: ceai cu… ceapa
Elena s-a resemnat si nu mai spera la nimic bun si frumos, fiica sa fiind singurul motiv de a trai. Pentru a iesi din acest impas, ea a batut pe la usi „inalte“, dar nici una nu i s-a deschis.
Dan Neagoe, proprietarul imobilului, a dat dovada de omenie.
„Ce sa fac, tata, cu ele? Mie mi-e usor sa le iau de mina si sa le scot in strada. Dar o am pe doamna Ileana pe constiinta. Nu o data mi-a spus ca se va arunca in fata trenului pentru ca nu mai suporta s-o vada pe aia mica suferind. Unde sa se duca si ce sa faca pe vremea asta, pe frig si pe ploaie? Nici pe un ciine nu poti sa-l arunci in strada. Pe partea cealalta, cum sa ma lase inima sa le tai curentul sau gazele? Cum poate invata fata in intuneric si frig? Si eu sint parinte si inteleg“, spune batrinul plingind.
Deschizind usa unui dulap vechi, el ii arata reporterului o ceapa si o sticla cu ceai si spune: „Asta maninca fata cind vine de la scoala. N-am vazut asa ceva in viata mea. Daca le aduce nevasta-mea o craticioara de ciorba de fasole sau altceva, doamna Ileana nu se atinge de nimic ca sa-i ajunga fetei. Cred ca am sa le iau de mina sa le duc la usa lui Bulucea“.
Neavind incotro, Elena s-a hotarit sa-si ia fata de la scoala si sa plece in satul natal unde traieste tatal sau. Cind a auzit acest lucru, diriginta fetei, prof. Cepoiu Anca, (clasa X-a D de la Liceul Electroputere) a reactionat prompt: „Nu se poate! Este un copil eminent. Va arat si catalogul daca este nevoie. Anul trecut a terminat clasa a noua cu media generala 9,50, iar anul acesta are numai note de zece si un singur sapte luat accidental la matematica. Este foarte activa la ore, sta numai cu mina pe sus. Nu voi lasa acest copil sa se piarda. Daca nu exista alta solutie, o voi lua la mine acasa. Am si eu o fata de cinci ani si jumatate si nu va fi nici o problema – unde sta una pot sa stea si a doua“.
La buget, nu sint bani
In fata unei astfel de situatii, viceprimarul Antonie Solomon nu a ramas indiferent. „Sa vina la mine! Am sa vad ce pot face. Cind am mai ajutat doua familii amarite, tot pe cheltuiala familiei mele am facut-o. Nu sint bani la buget pentru ca de la bugetul central nu ni s-a mai dat nimic din iunie, deci stiu ca din acea luna nu s-au mai platit ajutoarele sociale“, a spus viceprimarul Solomon. In lumea necajita in care traiesc, Elena Dumitrescu si Camelia n-au renuntat la minima conditie umana: demnitatea.
