Se facuse abia 10 dimineata, cind Stefan se intoarse de la munca. Erau mai multi cu el, vreo trei femei si doi barbati, toti vecini si oameni cam sarmani din Balota. Tocmai culesesera porumbul la Georgeta lu’ Vidu. A doua zi urma sa se duca la altul, si asa mereu, pina terminau cu totii munca. Nu au bani sa angajeze oameni care sa le lucreze pamintul. O fac ei, punind mina de la mina. Acum veneau cu caruta, fiecare pe la casa lui. Intii se oprira la Stefan, ca era in drum. Barbatul se dadu jos cu greutate, sprijinit de o femeie mai in putere si se indrepta incet spre poarta subreda.
Stefan Dima are 82 de ani, batuti pe muchie. „Am facut razboiul, m-am dus pina in Germania. Eram conductor de cai, trageam la obuzere. Dupa aia am fost in colectiv, aproape 25 de ani am stat acolo. Acum iau o pensie de 200 de mii, cind altii, care au muncit in urma mea, au cite patru-cinci sute“, isi spune batrinul supararea.
S-au schimbat timpurile de la tineretea lui Stefan incoace, iar necazurile nu i-au dat pace defel. De loc, Stefan e din Vilcea. Fara avere, doar cu puterea bratelor si picioarelor. A plecat de la parinti sa-si gaseasca norocul in alta parte. Si Dumnezeu i l-a dat. Si-a luat nevasta buna, cu suflet curat si minte dezghetata. O vreme, lumea i-a vorbit de rau.
„Auzi, fata, e mai tinar decit ea cu 20 de ani. Pai, te cred si eu ca a luat-o, doar are casa, de toate… Sarantocul…“, murmurau vecinele pe la poarta, acoperindu-si gura cu coltul basmalei.
Stefan insa n-a pus la suflet. Era destul ca-l lasau in pace. Si apoi, ce treaba are lumea? El n-o luase pentru avere, iar nevasta a stiut de la inceput lucrul acesta. S-au potrivit si au facut casa buna. Norocul insa n-a fost totdeauna de partea lor. Dumnezeu nu le-a dat copii, iar Stefan a trebuit sa fie multumit cu cei patru copii ai nevestei.
„Am muncit la boieri sa-i tin, sa-i cresc. Acum, cind s-au dus la casa lor, pe la mine nu mai vin …“
Stefan a infiat totusi un baiat, ca nu-l rabda inima sa nu aiba si el un suflet al lui. L-a crescut pe copil, l-a dat la scoala, l-a insurat. Stefan a avut grija si de nepoti. Facuse casa frumoasa linga cea a nevestei, unde batrinii traiau fericiti alaturi de cei tineri.
„In ’89 mi-a murit nevasta. Am ramas singur…“, mai spune batrinul cu voce stinsa. De atunci, toate lucrurile s-au intors impotriva lui. Nepoata l-a dat afara din casa, obligindu-l sa se intoarca in cocioaba de alaturi, care abia se mai tinea pe picioare. De citiva ani, Stefan aici isi duce zilele. Fara lumina, cu zidurile adunate de stau sa se pravale peste el, cu acoperisul ingaurit de ploi. Sa-si faca alta casa nu mai poate, a imbatrinit, abia daca se mai tine pe picioare.
„Ma mai chinui cu pamintul asta sa-l muncesc…Am vreo trei hectare. Am pus griu, porumb, altfel ce sa maninc, cine sa-mi dea? Ca nu mai am pe nimeni…nici copii, nici nepoti…nimic…“, vorbeste moale Stefan, cu lacrimi in glas.
„Nu e pacat, ca am muncit si am fost pe front si am avut si eu viata buna … Acu’ dorm aci ca porcu’n paie…“
