14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024

Stiri diverse

Politisti obligati sa sparga o casa de amanet

O patrula de politie care se afla simbata dimineata in centru municipiului Tirgu Jiu a fost nevoita, pentru a stinge un incendiu, sa sparga geamul unei case de amanet. Focul a distrus o noptiera, un aparat de radio, dar si un suport din plastic care continea contracte de amanet pentru bijuterii, apartinind societatii WINSERV SRL. Pompierii chemati sa stinga incendiul au descoperit ca acesta s-a produs din cauza suprasolicitarii unei instalatii electrice de la care se alimentau mai multi consumatori. Valoarea pagubelor este de patru milioane de lei.

(E.M.)

Mihai Dima, reales presedinte al Sindicatului Liber din Invatamint Mehedinti

Federatia Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI), filiala Mehedinti, si-a ales presedintele, la sfirsitul saptaminii trecute, in cadrul primei conferinte organizate in ultimii patru ani, cu participarea liderului FSLI, Aurel Cornea. Mihai Dima a fost reales in aceasta functie, el remarcindu-se in ultimii ani ca un aparator fervent al drepturilor sindicalistilor din invatamintul mehedintean. La lucrarile conferintei au participat reprezentanti ai administratiei publice locale, precum si sindicalisti din judetele Dolj si Gorj. Cu aceasta ocazie, a fost prezentat un raport de activitate, precum si raportul economic pentru aceasta perioada, fiind stabilite si obiectivele pentru perioada urmatoare.

(F.L.)

Monografia unei asezari romane rurale

Singura lucrare monografica a unei asezari romane rurale ar putea fi realizata, in aproximativ doi ani, in judetul Mehedinti. Arheologii cerceteaza de peste noua ani statiunea de epoca romana de la Girla Mare, pentru a cunoaste modul de viata al locuitorilor acestei asezari, de la inceputul secolului al II-lea. Pe 16 dintre vasele descoperite a fost gasit acelasi tip de stampila, care a condus la concluzia ca este vorba de un mic atelier de olarit. De asemenea, a fost constatata prezenta elementelor crestine, inca de la mijlocul secolului al II-lea, dar pentru finalizarea cercetarilor si alcatuirea unei monografii, arheologii au nevoie de alocarea unor fonduri suplimentare.

(F.L.)

Legea nu poate fi aplicata

Persoanele care au efectuat stagiul militar in detasamentele de munca in cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii, in perioada 1950 – 1961, vor primi o indemnizatie de 15.000 de lei pentru fiecare luna de stagiu militar efectuata. De asemenea, sotia celui decedat va beneficia de o indemnizatie lunara egala cu 50% din suma ce i s-ar fi cuvenit sotului decedat. Beneficiarii Legii 309/2002 mai au si alte drepturi precum: asistenta medicala si medicamente gratuite atit in ambulatoriu, cit si timpul spitalizarii, precum si scutirea de la plata taxei de abonament pentru radio si televizor. Pina in prezent, la Casa Judeteana de Pensii – Dolj, au fost depuse 6.000 de dosare. Dintre acestea, doar 2.000 au fost analizate, insa nu a fost nici unul solutionat deoarece nu au aparut normele metodologice de aplicare a Legii 309/2002.

(N.E.)

Valea lui Dinu va fi concesionata

Consilierii severineni s-au intrunit, la sfirsitul saptaminii trecute, in cea mai scurta sedinta din acest an. In numai zece minute, au fost aprobate, in unanimitate, cele doua puncte de pe ordinea de zi. Consilierii au fost de acord cu solicitarea Primariei Drobeta Turnu Severin, privind transmiterea in proprietatea publica a municipiului a cazarmii fostei unitati militare de artilerie, care a fost desfiintata, dar si cu oportunitatea concesionarii, prin licitatie publica, a zonei turistice si de agrement Valea lui Dinu. Fostul contract, dintre primarie si o firma romano-olandeza, constructoare de mici ambarcatiuni, care se angajase sa investeasca in aceasta zona de agrement, a fost reziliat cu acordul ambelor parti.

(F.L.)

Patronii nu se grabesc sa intre in legalitate

Firmele mehedintene care nu si-au preschimbat documentele de functionare sint amenintate cu dizolvarea. Pina in prezent, doar 4.600 din cele 8.000 de societati din Mehedinti au primit noul cod unic de inregistrare si functioneaza legal. Camera de Comert si Industrie Mehedinti primeste dosarele firmelor, pentru preschimbarea certificatelor de inmatriculare la Registrul Comertului, pina la 31 decembrie. Institutia a facut si o programare a intirziatilor, iar cererile se primesc pina la sfirsitul lunii noiembrie.

(F.L.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS