14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateStropul de adevar din „GURA LUMII“

Stropul de adevar din „GURA LUMII“

Dincolo de povestile cu haiduci, care furau de la cei bogati ca sa dea la cei saraci, in comuna Izvoare sint mai populare istorisirile despre cei care fura de la toata lumea, ca sa tina pentru ei. Cei care au scapat necalcati de hoti se considera norocosi, pentru ca, de-a lungul timpului, chiar si unii reprezentanti ai administratiei locale au patit-o.

„E un haos de nedescris la noi in comuna“, a declarat un localnic, „nu spui cine, persoana importanta“. Lucru greu de crezut pina ajungi la locul faptei; loc al faptei care este intreaga comuna, fiindca, pe oricine ai intreba, toti au fost, mai devreme sau mai tirziu, victime ale furtisagurilor.

La Izvoare, ca-n orice comunitate rurala de la noi, cel mai bine functioneaza datul cu parerea sau, mai elegant spus, „gura lumii“; toata lumea, inclusiv victimele, au, sau cred ca au, o idee despre autorul/autorii furturilor. Nimeni insa nu vrea sa acuze. „Lasa, ca se stie el, al de-i vinovat!“, a spus un izvorean… discret. „Pai si daca se stie da’ nu se simte?“, a replicat un altul, mai-mai sa „scape“ ceva.

Fenomenul a avut amploare cam dintotdeauna. O victima mai veche, din 1999-2000, a fost Naftica Trandafir, de 68 de ani. Presedinte al filialei locale a PNL, nea’ Trandafir crede ca, in cazul sau, totul a fost o manevra politica, prin care opozantii sai s-au razbunat pentru participarea sa la alegerile locale. A ramas, in urma incidentului, fara vaca gestanta a familiei. Atunci s-a format prima idee despre predilectia hotilor: animalele pe cale sa inmulteasca.

Geta lu’ Capra a ramas fara vaca!

Ceva mai recent, in primavara acestui an, au fost „lovite“ doua familii vecine lui nea’ Trandafir. Geta a lu’ Capra avea o vaca gestanta de vreo sapte-opt luni. Si-a luat gindul de la ea dupa ce politistii comunei, care au cautat-o prin cirdurile de bovine din satele vecine, n-au gasit-o si au declarat dosarul inchis.

Tot prin martie a disparut si viteaua de sase luni a Aglaiei Dumitru, soacra contabilei de la primarie. O lovitura grea daca ne gindim ca, in urma cu doi ani, bietii oameni au ramas fara o vaca, bineinteles, gestanta, iar prin ’89 au „cotizat“ cu doua oi si-o capra. Se pare ca hotilor le place la familia Dumitru. Asa ca au mai trecut pe la ei, chiar in urma cu doua saptamini, cind au „saltat“ douazeci de giste.

„Ma doare sufletul! Nici nu le mai lasam sa iasa din curte ca auzisem ca-i furasera puii de curca lu’ nea’ Dinu!“, a declarat tanti Aglaia, care, acasa fiind, a auzit ciinii latrind, dar n-a iesit sa vada ce se intimpla. De la nea’ Dinu, „niste draci de copii“, au luat doar cinci pui de curca, pentru ca „grosul“, adica patru oi „si-o capra nefatata“, le-au luat altii anul trecut.

„Am prins <<criminalul>> in WC!“

Hotii n-au avut odihna nici in perioada ultimului Craciun. Pe 29 decembrie 2001 au urcat pe deal, la Emilia Oanta, sau Milica Codinii, cum o stiu oamenii din sat. Iata ce s-a intimplat:

„Sa fi fost zece jumate, unspe’. Eram in casa, abia laiata, cind aud ciinii latrind, si-apoi nimic. Ma uit pe geam, cind ce sa vezi! Vergi aruncase un os la un ciine, si un os la un ciine. D-aia s-a facut liniste. Pina am iesit afara cu baiatul, ca el l-a prins, ba, al dracu’, odata a disparut! L-am cautat si-am prins „criminalul“ in WC! L-am scos de-acolo si baiatul il impingea cu ciomagul. Da’ el: „Hai da, deh! Hai da, deh!“. Are oameni, ma, nu-i e frica! Era ulita plina… l-am dus la politie… da’ a pierit Vergi din comuna!“, a povestit victima justitiara.

In aceeasi luna, mai exact in noaptea de 7 spre 8 decembrie, hotii au trecut pe la Rada Iancu. Au avut parte de o prada bunicica: doua oi si trei capre. Evident, exemplele pot continua, pe principiul: cite bordeie, atitea… furturi!

„Sa vina mascatii!“

Pentru toate cazurile prezentate exista dosare depuse la politia din comuna, de catre victime. Toate cele prezentate s-au intimplat la Izvoare, pentru ca in Alimanesti, celalalt sat al comunei, rata infractionala are cote mult mai ametitoare:

„Avem pina acum 74 de arestari facute numai pe raza satului Alimanesti; aici sint infractori din tata-n fiu. E o comuna problema; avem anchete, dosare in cercetare, numai ca totul merge foarte greu pentru ca nu exista colaborare. Nimeni nu vrea sa recunoasca faptul ca stie ceva, sa spuna sau sa semneze ca martor, de frica razbunarii. Nu avem nici masina, iar ca sa ii ducem la Slatina, in arest, trebuie sa apelam la oamenii din sat. Sintem patru politisti in toata comuna; am organizat si actiuni noaptea, numai ca, in labirintul de ulicioare din Alimanesti, nu ai cum sa-i prinzi. Mai ales ca majoritatea stiu, se informeaza din timp, se anunta unii pe altii. Acum, daca au vazut ca nu mai au ce fura de la oamenii de aici, au inceput sa fure din comunele vecine: porci, vaci, pasari… ce are omul prin curte. Numai cu mascatii ii mai potolesti pe hotii astia“, a declarat Viorel Florescu, ajutorul sefului de post al comunei.

Somnolenta autoritatilor, invocata de localnici, a dat nastere la nenumarate semne de intrebare, a caror rezolvare intirzie suspect de mult. Dar oamenii

s-au resemnat. Le-a ramas doar un acut simt al proprietatii asupra bunurilor pe care deocamdata le mai stapinesc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS