Ministrul informatiilor Publice, Vasile Dincu, a declarat ieri la Universitatea de vara de la Izvoru Muresului, ca romanii au nevoie de un „soc identitar“ care sa-i scoata din inertie. Dincu considera ca in Romania se simte o tendinta de autovictimizare, o lipsa de incredere sociala si singura solutie de a depasi aceste probleme este crearea unui complex cultural, a unui proiect de consolidare identitara care sa-i determine pe romani sa-si asume lipsurile din istorie, dar si cele existente in prezent si sa treaca la o reforma realizata, in primul rind, printr-o munca asidua. Ministrul informatiilor sustine ca romanii se caracterizeaza prin lipsa de solidaritate. In acest sens, el a dat exemplu declaratiile lui Corneliu Vadim Tudor, conform carora in Romania s-ar fi antrenat trupe de teroristi, in contextul in care tara se afla in plin proces de aderare la structurile euro-atlantice. La rindul sau, Ministrul Integrarii Europene, Vasile Puscas, a afirmat ca Romania trebuie sa tina cont de dinamica interna a Uniunii Europene. Ministrul Integrarii Europene a precizat ca, in perspectiva integrarii europene si a unei libere circulatii a fortei de munca, guvernul roman negociaza cu organismele UE echivalarea diplomelor si a profesiilor in spatiul comun european.
Romanii au nevoie de un soc identitar care sa-i scoata din inertie
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei