Satele risipite pe dealurile si vaile din Dolj au din ce in ce mai putini locuitori. Distantele lungi si, mai ales, drumurile greu accesibile ii determina pe oameni sa se mute mai aproape de centrul comunei, unde exista magazine, dispensare si primaria. In urma cu citiva ani, foarte aproape de Craiova exista satul Zlataru, care avea cei mai putini locuitori. Treptat, oamenii au parasit zona. Ultimul locuitor a plecat din Zlataru in urma cu citeva luni. Omului i s-a urit de singuratate si, chiar daca nu are unde sa stea, prefera sa doarma pe la prieteni sau sub cerul liber.
La 20 de km de Craiova, in comuna Goiesti, dincolo de riul Amaradia, se afla satul Zlataru, care nu mai are nici un locuitor. Drumul care duce spre sat este anevoios. Puntea de pe riul care desparte satul de lumea cit de cit civilizata s-a rupt, iar primaria nu a avut niciodata bani sa o repare. De-a lungul timpului s-au facut doar cirpeli, iar cind nici acestea nu au mai tinut, accesul pe puntea suspendata a fost blocat cu niste schele de fier.
In prezent, o casa in paragina, o fintina, citeva trepte si resturi de caramida sint singurele lucruri care amintesc de fostul sat, desi, in urma cu mai multe veacuri, gospodarii din Zlataru erau invidiati de toata lumea pentru harnicia si bogatia lor.
„In ’44, rusii au venit la Zlataru sa ia bucate“
Dumitru Militaru a fost primul locuitor care s-a hotarit sa paraseasca satul Zlataru: „Era prin 1962. In sat erau peste 100 de familii. Mi-a parut rau ca a trebuit sa plec, dar am fost nevoit. Se ajungea foarte greu acolo. Apa din riul Amaradia era destul de mare si nu se putea trece cu caruta prin apa. In prezent, din riu a ramas doar un fir de apa, iar cind e seceta, seaca. Drumul prin padurea Malcovita era si mai rau pentru ca era plin de noroaie si gropi“. Imposibilitatea de a ajunge in oras sau cel putin in satul vecin, de unde puteau cumpara mincare si medicamente i-a determinat pe oamenii din Zlataru sa se mute. Masinile nu puteau ajunge acolo pentru a face aprovizionarea cu mincare. Nici ambulantele nu puteau ajunge la bolnavi pentru ca nu aveau pe unde trece.
Oamenii din Zlataru se ocupau cu taiatul de lemne din padurea Malcovita. De aici vine, de fapt, si numele satului, zlatar insemnind taietor de lemne.
Despre satul natal, Dumitru Militaru isi aminteste ca, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, soldatii rusi au trecut pe la Zlataru, pentru ca acolo oamenii erau bogati si aveau gospodariile pline cu animale, iar patulele pline cu bucate: „In urma cu 30-40 de ani, cine reusea sa se insoare cu o fata din Zlataru considera ca l-a prins pe Dumnezeu de picior. Fetele din Zlataru erau foarte bogate“.
Oamenii s-au mutat din Zlataru cu case cu tot
Iarna trecuta a plecat de acolo si ultimul locuitor, care s-a mutat mai aproape de Goiesti. Nea Boboc nu are casa in comuna. Doarme pe unde apuca, munceste pe la unul si pe la altul si traieste mai mult din mila satenilor.
Petrus Stroie, primarul comunei, a spus ca satul a disparut pentru ca tinerii au plecat din sat, iar batrinii care au mai ramas au murit. „Majoritatea oamenilor s-au mutat cu case cu tot. Le-au demolat si au luat cu ei caramida cu caramida. Si-au construit casele in alta parte si le trebuia fiecare bucata de lemn sau de caramida. Asta este viata la tara, nu avem ce face. Unii vin, altii pleaca“, a mai spus primarul.
Satul Zlataru figureaza acum doar pe harta.
