• Doru Burtea are 41 de ani si si-a petrecut jumatate din viata in spatele gratiilor • In 1997, dupa ce
si-a taiat patru degete in semn de protest, Gazeta de Sud i-a indeplinit visul de a-si vedea, pentru ultima data, tatal • Condamnat de nenumarate ori pentru furt, Doru Burtea este iar in libertate • Ramas singur pe lume, fara parinti si fara adapost deasupra capului, fostul detinut se simte stingher in lumea libera • Prea batrin pentru gainarii, prea tinar pentru a renunta la viata, Doru sustine ca nu are decit trei optiuni: sa se interneze intr-un spital de nebuni, desi nu este, sa ceara ajutorul fostilor colegi de celula sau sa se intoarca in lumea lui, dincolo de gratii
„Buna ziua! Sint Doru Burtea, va mai amintiti de mine?“, si imi intinde mina dreapta cu doua degete lipsa. Este un barbat trecut de 40 de ani, ingrijit, dar privind suspicios in jur, de parca l-ar fi urmarit cineva. „Eram in puscarie, in 1997, cind mi-am taiat patru degete ca sa-l vad pe tata. Gazeta de Sud a trimis o masina la Tuzla, in judetul Constanta, si mi-a adus tatal la penitenciar, la Craiova.“ Si deodata totul imi revine in memorie de parca ar fi fost ieri. Fusese o cursa contracronometru, inceputa in zorii uneia dintre primele zile ale sezonului estival 1998. In aproximativ 12 ore am facut, cu un Oltcit al Gazetei de Sud, drumul Craiova -Tuzla si retur. Il adusese pe Ion Burtea, de pe malul Marii Negre, la Penitenciarul de Maxima Siguranta din Craiova ca sa-si vada fiul. Abia zilele trecute, cind fostul detinut ne-a vizitat la redactie, am aflat ca atunci fusese ultima data cind isi vazuse tatal in viata. Batrinul murise la sfirsitul verii lui 1998, cind Doru era inca inchis.
„Nu am stat «afara» decit 33 de zile“
Povestea fostului detinut, care si-a taiat degetele si si le-a atirnat de git doar ca sa fie vizitat de parintele sau, este si acum, dupa aproape patru ani, incredibila. Doru Burtea a fost, pina la 18 ani, un tinar obisnuit. Nascut la Tuzla, a terminat zece clase la un liceu din Basarabi, judetul Con-
stanta, si in 1979 incerca sa-si faca un rost in viata cind a „cazut“ prima oara. „In februarie ’79 am fost arestat pentru furt din magazine. Mai eram cu unul, furam tigari si le vindeam mai ieftin la doua gestionare. M-au inchis si am iesit in iunie ’82. Nu am stat «afara» decit 33 de zile si m-au bagat iar la racoare pentru cinci ani, tot pentru furt. Am facut doi ani si zece luni si in ’85 m-au eliberat. Dar nu am stat «afara» decit un an, pentru ca in ’86 m-au saltat iar. M-au condamnat cam degeaba atunci, pentru tentativa de furt.
M-am dus la o alimentara sa-mi iau o jumatate de coniac. Desi era lume in interior, probabil era ora inchiderii si incuiasera usa. Am facut galagie sa ma lase sa intru si au chemat militia. Cind au auzit gaborii ca sint recidivist, mi-au si facut dosar“, povesteste Doru Burtea.
„Au venit doi politisti si m-au intrebat ce faceam pe 24 ianuarie. «Ce sa fac?», le-am raspuns, «Serbam Unirea Principatelor»“
Pe 1 februarie 1988, a fost pus in libertate „cu decretul“, dar in luna decembrie a aceluiasi an a intrat iar la „racoare“. „Tot pentru furt. Am intrat intr-un restaurant unde era gestionar un machedon, Tivichi. Aveam in mina un topor cu coada de fier si, cind sa pun mina pe marfa, am dat cu ochii de Tivichi. De plecat nu aveam cum, sa dau in el nici nu imi trecea prin cap, iar lui ii era frica sa se apropie. I-am spus doar sa anunte militia. Si iar m-au inchis. Am scapat pe 14 ianuarie 1990, cu decretul“, isi aminteste fostul detinut. Dar nici dupa revolutie nu a stat prea mult „afara“. Dupa 14 zile a fost iar arestat. Infractiunea – furt de haine de blana din magazinul Casa Modei, din Constanta. „Pe 28 ianuarie 1990 m-au arestat. Au venit doi politisti si m-au intrebat ce faceam pe 24 ianuarie. «Ce sa fac?», le-am raspuns, «Serbam Unirea Principatelor». Habar nu aveau ce era aia. Au crezut ca fac biza de ei si mi-au dat o bataie sora cu moartea“, spune Doru Burtea. Atunci a fost condamnat la cea mai mare pedeapsa din viata lui – 12 ani inchisoare: „ In tot acest timp am citit toata literatura din biblioteca inchisorii, aproape ca-l stiam pe dinafara pe Dostoievski. Prin 1997, parca innebunisem. Atunci mi-am taiat degetele, le-am insirat pe o sfoara si le-am agatat la git. Si mai faceam si haz de necaz. Le spuneam colegilor de celula ca am fost Tutancamon si m-am reincarnat. Eu nu putrezesc, ma usuc ca broasca.“
Un singur om il mai poate ajuta. Un fost coleg de celula
La sfirsitul lunii ianuarie 2002, Doru Burtea a ispasit ultima pedeapsa si a fost pus in libertate. „Atunci mi-am dat seama, pentru prima data, ca locul meu nu este «afara». Jumatate din viata am stat inchis, dar nu mai pot. Vreau sa fiu, chiar daca este poate prea tirziu, un om ca toti oamenii, nu un infractor. Dupa ce am fost eliberat, m-am dus acasa, la Tuzla. Nu mai aveam nimic. Casa parinteasca mi-a fost luata de un unchi care nu a vrut sa auda de mine si, in afara de un frate handicapat, nu mai am pe nimeni pe lume. Ce pot sa fac? Poate doar sa ma internez intr-un spital de nebuni, desi nu cred ca sint, sau sa ma intorc dupa gratii. Am venit la Craiova sa-l caut pe unul dintre fostii colegi de celula. Este om de afaceri si l-am ajutat mult cit a fost inchis. Mi-a promis ca, atunci cind voi fi liber, ma va ajuta si el. Sint saptamini intregi de cind nu am mai dormit intr-un pat. Ma spal prin WC-urile de la gara si umblu aiurea pe strazi. Singura mea speranta este sa-l gasesc pe acest om. Numai el ma va putea ajuta“, spune Doru Burtea. Speram ca pina la urma fostul detinut sa primeasca ajutorul dorit si sa nu mai treaca niciodata de portile masive de metal ale inchisorii.
