Triburile pastune – razboinici greu de controlat

Triburile pastune, din rindurile carora citeva mii de oameni inarmati au decis sa se alature jihadului din Afganistan, scapa, partial, controlului guvernului din Pakistan, care a permis ca teritorii intregi sa fie conduse de legile ancestrale ale unor razboinici de temut. Pastunii formeaza una dintre cele mai mari societati tribale din lume, iar terenurile lor se intind din nord-vestul Pakistanului pina in vestul Afganistanului, de-o parte si de cealalta a celor 700 de kilometri de frontiera de-a lungul unui lant muntos dificil de strabatut, cum ar fi celebra trecatoare Khyber. Aceasta identitate etnica si o religie comuna, islamul sunit, primeaza asupra impartirii impuse de linia Durand, o linie de demarcatie relativ recenta, impusa de britanicii colonialisti in 1893. Revendicind un stramos comun care, potrivit legendei, l-ar fi intilnit pe Profet la Medina, in secolul al VII-lea, pastunii din Pakistan numara 24 de triburi subdivizate in clanuri, care tin foarte mult la teritoriile lor si la cutumele lor, marcate de un cod al onoarei. Pentru a garanta o pace relativa cu supusii indaratnici, care s-au opus, de-a lungul istoriei, invadatorilor mongoli, sikh sau britanici, Pakistanul modern a preluat modul de gestionare mostenit de la colonizator. Chiar si in apogeul sau, imperiul Majestatii sale a trebuit sa renunte la o parte din suveranitatea sa in favoarea acestor oameni cu traditie martiala, dupa ce nu a reusit nicidecum sa-i faca sa se supuna. Pastunii din Pakistan sint stabiliti in prezent in provincia de la granita de nord-vest (NWFP), creata in 1901 de catre viceregele Indiilor, unde paminturile lor, zonele tribale, ocupa circa un sfert din teritoriu. Autoritatea guvernului central nu se exercita decit asupra unei parti mici a acestor paminturi, impartite in sapte agentii sau zone tribale. Fiecare agentie este administrata de catre un political agent, un inalt functionar pakistanez, care dispune de militieni recrutati pe plan local. Acest political agent serveste drept intermediar intre sefii de clanuri, maliks, si guvernul provinciei. Sarcina sa principala este de a veghea ca vendetele tribale sa nu se extinda in settled areas, zonele administrate direct de guvernul de la Islamabad. El nu poate interveni decit in zona de drumuri, unde se exercita autoritatea guvernului. Restul teritoriului este un no man’s land unde domnesc legile tribale ale pastunilor, fiind scutite de impozite si unde cea mai mare parte a locuitorilor traiesc in clanuri in catune fortificate. Teritoriile tribale sint numite uneori ilaqa ghair, tari fara lege. Violenta si cultul armelor sint adinc inradacitate in cultura politica locala si, din motive de securitate, strainii si pakistanezii care nu sint pastuni nu au acces in aceste regiuni, cu citeva exceptii. Pastunii se supun inainte de toate unui cod al onoarei foarte sever, denumit pukhtunwali. Ospitalitatea este prima regula, iar a doua este razbunarea, adica obligatia de a razbuna o insulta sau o nedreptate. Certurile sint, in cele mai multe cazuri, cauzate, ca in celebrul dicton, de aur, femei si pamint. Femeile sint la originea razbunarilor celor mai singeroase. Vinovate, in cazurile cele mai grave, de relatii sexuale inaintea casatoriei sau de adulter, ele sint executate de rudele lor masculine cele mai apropiate, care doresc sa evite vendetele, ce se pot intinde pe decenii intregi.