16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateO expozitie spontana de fotografii s-a deschis linga WTC

O expozitie spontana de fotografii s-a deschis linga WTC

Pe strazile devastate din jurul fostului WTC s-a deschis o expozitie de fotografii, realizata spontan si instalata intr-un magazin gol, emotionanta terapie colectiva a new-yorkezilor, care incearca sa-si revina, la o luna dupa atentatele din 11 septembrie, comenteaza AFP.

Cind turnurile gemene s-au prabusit intr-un apocaliptic nor de praf, sute de fotografi au captat momentul in imagini pe care vor acum sa le imparta cu ceilalti. A fost suficienta o fotografie, afisata din intimplare in vitrina unui magazin gol din cartierul Soho, nu departe de ruinele inca fumeginde ale turnurilor gemene, pentru a fi realizata o explozitie spontana.

Michael Shulan a deschis portile localului sau si, impreuna cu un prieten, fotograful Gilles Peress, a inceput aceasta terapie, numita „Iata New York-ul, o democratie a fotografiilor“. Imagini din 11 septembrie si din zilele care au urmat au invadat localul. Fotografiile acopera peretii, dar sint si suspendate de firele care traverseaza magazinul fara rame, fara legende, fara semnaturi. Organizatorii s-au angajat sa expuna un cliseu fiecarui new-yorkez care aduce un film. Copiile fotografiilor sint vindute cu 25 de dolari fiecare, pentru alimentarea unui fond de ajutoare a familiilor victimelor atentatelor. Intr-o saptamina, au fost strinsi 30.000 de dolari, iar expozitia duce in prezent lipsa de spatiu. Organizatorii spera ca un muzeu va prelua stafeta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS