Un bărbat a fost plasat în arest preventiv ca urmare a decesului lui Antoine de Massy, membru al familiei princiare monegasce găsit mort într-un parc.
Ancheta deschisă iniţial „în căutarea cauzelor morţii” a fost „extinsă” pentru această persoană care „apare în înregistrări video” în compania lui Antoine de Massy, a declarat procurorul general Stephane Thibault, confirmând astfel o informaţie apărută în Monaco-Matin, potrivit Agerpres.
Procurorul a subliniat că „în acest stadiu al anchetei cel reţinut este doar suspect sau martor al unor fapte, a căror calificare urmează a fi stabilită, iar ipoteza unui accident nu este exclusă”.
Potrivit unei surse informate, tânărul ar fi fost văzut ieşind dintr-un club de noapte al principatului, clătinându-s,e în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar persoana reţinută este un rezident monegasc de naţionalitate ucraineană.
Corpul lui Antoine de Massy a fost găsit într-un parc din apropierea cartierului din Larvotto, pe malul mării, în timp ce căutări fuseseră demarat după o semnalare a familiei sale, îngrijorată că nu mai avea veşti despre el de duminică la prânz.
Palatul princiar a exprimat la rândul său „tristeţea” prinţului Albert al II-lea şi a prinţesei Charlene la anunţarea acestui deces.
De Massy a fost fiul lui Christian de Massy și nepotul Prințesei Antoinette, sora mai mare a Prințului Rainier al III-lea. De asemenea, a fost văr de gradul doi cu Prințul Albert al II-lea.
Citește și: Flavio Bolsonaro a fugit din Brazilia ca să scape de ancheta pentru corupție și spălare de bani

