Ingrediente: 160 g parmezan mărunțit sau brânză tare, 150 g unt gras nesărat, 20 g usturoi mărunțit, 1 gălbenuș, 230 g făină, ½ linguriță praf de copt, ierburi aromatice după gust
Mod de preparare:
Amestecăm cu mâna parmezanul ras și untul, până obținem o compoziție omogenă.
Adăugăm usturoiul mărunțit și gălbenușul și amestecăm bine.
Încorporăm ierburile aromatice, praful de copt și făina și amestecăm până obținem un aluat omogen, fără să-l frământăm.
Învelim aluatul în folie alimentară și îl lăsăm la frigider aproximativ 15 minute, pentru ca untul să se întărească puțin și să putem modela mai ușor biscuiții.
Împărțim aluatul în două și întindem fiecare bucată într-o foaie de aproximativ 4-5 mm grosime.
Decupăm biscuiții cu formele preferate.
Așezăm biscuiții în tavă și îi coacem în cuptorul preîncălzit la 180°C, timp de 12-15 minute, până când se rumenesc ușor.
După coacere, îi lăsăm să se răcească puțin înainte de a-i manevra, deoarece sunt extrem de fragezi și se pot rupe ușor cât sunt calzi.
Sursa: https://www.facebook.com/emilia.gateste/

