Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de peste un milion de lei operatorilor economici de pe litoralul românesc, în urma controalelor realizate săptămâna trecută. Printre neregulile găsite au fost alimente expirate, vânzarea unor jucării periculoase, întreţinerea necorespunzătoare a piscinelor, nerespectarea temperaturilor de păstrare a preparatelor calde. De asemenea, activitatea a opt operatori economici a fost oprită temporar până la remedierea deficienţelor.
Reprezentanţii ANPC au anunţat că, în perioada 20-26 iulie, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care activează în cadrul colectivului temporar pentru protecţia consumatorilor ”A.N.P.C. Estival 2026”, au desfăşurat controale în staţiunile de pe litoralul românesc.
200 de amenzi, în valoare de peste un milion de lei, şi 94 de avertismente
În urma neregulilor au fost date aproximativ 200 de amenzi, în valoare de peste un milion de lei, şi 94 de avertismente. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de peste 21.000 de lei, iar pentru opt agenţi economici a fost luată decizia opririi temporare a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor.
Principalele abateri constatate au fost: prestarea serviciilor în spaţii neautorizate; deficienţe de informare privind produsele textile şi încălţămintea; deficienţe de informare, precum absenţa traducerilor în limba română a informaţiilor existente pe ambalajul jucăriilor; comercializarea jucăriilor periculoase (lasere, slime); lipsa informării în mod corect, complet şi precis a consumatorilor privind serviciile de cazare, facilităţile oferite, tarifele, mapa cu informaţii utile turiştilor; nerespectarea măsurilor specifice referitoare la activităţile de operare a plajelor turistice; întreţinerea necorespunzătoare a piscinelor (absenţa informaţiilor privind temperatura, pH-ul, adâncimea, absenţa pediluviului) precum şi zone şi şezlonguri deteriorate şi neigienizate.
Alte nereguli au fost: nerespectarea temperaturilor de păstrare pentru preparatele calde; utilizarea uleiului alimentar cu grad avansat de degradare termică; comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; nerespectarea condiţiilor şi temperaturilor de depozitare recomandate de producător pentru produsele alimentare; materii prime fără elemente de identificare şi caracterizare, cu starea termică modificată; utilizarea agregatelor frigorifice neconforme, neigienizate, cu depuneri grosiere de gheaţă, rugină şi impurităţi.

Citeşte şi: Bărbat arestat preventiv pentru că a lovit un polițist cu pumnul

