Știri de ultima orăActualitatePlan important la nivelul NATO. Comandantul militar suprem al alianței primește mai multă libertate de acțiune pentru doborârea dronelor

Plan important la nivelul NATO. Comandantul militar suprem al alianței primește mai multă libertate de acțiune pentru doborârea dronelor

Diplomați NATO și un oficial al alianței au declarat că ţările NATO vor ca, până la summitul de luna viitoare de la Ankara, comandantul militar suprem al alianței să primească mai multă libertate de acțiune pentru doborârea dronelor, potrivit POLITICO.

Aliații s-au confruntat în ultimele luni cu un număr tot mai mare de amenințări aeriene. Printre acestea se numără roiuri de drone care au intrat în Polonia și România, încălcări ale spațiului aerian în Estonia și apariția unor drone suspecte deasupra Letoniei. Incidentele au provocat pagube și răniți și au tensionat scena politică din țările aflate pe flancul estic al NATO.

După luni de negocieri, aliații ar urma să aprobe, până la summitul din 7-8 iulie, o nouă propunere care i-ar acorda comandantului suprem al NATO în Europa, generalul american Alexus Grynkewich, atribuții extinse pentru gestionarea acestor amenințări, au declarat sursele citate de POLITICO.

Statele membre NATO stabilesc regulile privind modul și locul în care pot fi folosite anumite arme naționale

În prezent, statele membre NATO stabilesc regulile privind modul și locul în care pot fi folosite anumite arme naționale. Noua propunere i-ar da lui Grynkewich mai multă flexibilitate pentru transferul de resurse în interiorul alianței și pentru stabilirea nivelurilor de alertă ale echipamentelor militare, fără să mai fie nevoie de o aprobare formală, au spus oficialii.

Documentul ar integra oficial sistemele NATO de apărare antirachetă și antiaeriană cu misiunile de poliție aeriană executate de avioanele Alianței pe Flancul de Est și în alte regiuni. Acestea ar fi reconfigurate ca misiuni de apărare aeriană.

Unii aliați NATO reclamă de mult timp faptul că aceste așa-numite „rezerve” naționale creează un sistem fragmentat de reguli în interiorul alianței și limitează capacitatea lui Grynkewich de a neutraliza rapid amenințările aeriene.

Abordare comună la nivelul întregii alianțe

Statele membre discută cel puțin din octombrie despre ridicarea acestor constrângeri, pe fondul incursiunilor tot mai dese ale dronelor. Lansarea rachetelor balistice iraniene către Turcia, la începutul acestui an, a adăugat urgență discuțiilor și a întărit argumentul pentru o abordare comună la nivelul întregii alianțe, a declarat oficialul NATO.

„Țările se îndreaptă întotdeauna către NATO atunci când o dronă intră în spațiul lor aerian”, a adăugat oficialul, dar NATO „are nevoie ca națiunile să se achite de partea lor” prin eliminarea restricțiilor.

Potrivit oficialului, Grynkewich le-a prezentat celor 32 de ambasadori ai statelor NATO, la începutul acestui an, propunerile sale pentru creșterea flexibilității operaționale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS