Ministrul Apărării , Radu Miruţă, a anunţat, sâmbătă, că după ce o dronă a căzut în Galați, Statul Major al Apărării analizează rearanjarea dispozitivelor de monitorizare şi apărare în zona graniţei cu Ucraina.
Ministrul Apărării a dezvăluit tipul de dronă și a explicat de ce piloții armatei nu au interceptat-o.
„După motor și caracteristici, este vorba despre o dronă de tip Geran 2, model nou, fabricat în Rusia, care a zburat la altitudine joasă timp de aproximativ 4 minute, pe o distanță de 15 km, în spațiul aerian național”, a transmis Ministrul Apărării, Radu Miruță, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
Potrivit ministrului, Armata Română „are capacitatea de monitorizare completă a spațiului aerian românesc, de la o anumită altitudine în sus”.
„Pentru zborul unor obiecte mici, la altitudini foarte joase, în zone cu relief care limitează capacitățile radar, sunt dezvoltate și integrate în sistemul național de monitorizare soluții radar „mobile”, locale, care “văd tot”. Dar da… numărul acestora este unul limitat și specialiștii militari le concentrează acolo unde riscurile sunt mai mari. Din evoluția atacurilor rusești în Ucraina aproape de granița României, până acum nu au fost indicii pentru o astfel de evoluție în zona în care s-au regăsit fragmentele de dronă azi-noapte”, a explicat Ministrul Apărării.
Statul Major al Apărării analizează rearanjarea dispozitivelor de monitorizare şi apărare în zona graniţei cu Ucraina
De asemenea, Radu Miruţă a transmis că Statul Major al Apărării analizează rearanjarea dispozitivelor de monitorizare şi apărare în zona graniţei cu Ucraina.
„În fiecare lună, MApN dezvolta soluții noi, fie prin achiziții de capabilități, fie prin replanificarea și integrarea diferită a capabilităților existente. Astfel, militarii Armatei Române acoperă în permanență riscuri care înainte erau neadresate. După incidentul de azi-noapte, Statul Major al Apărării analizează rearanjarea dispozitivelor de monitorizare și apărare în zona graniței cu Ucraina”, a mai spus Radu Miruță.
„Nicio armată din lume nu poate intercepta resturi de dronă“
Ministrul Apărării a mai spus că este important ca lucrurile „să fie înţelese corect”.
„Nicio armată din lume nu poate intercepta resturi de dronă rezultate în urma unor atacuri masive, derulate în orice condiții de relief, la altitudini mici”, a mai susținut Miruță.
„Dacă capabilitățile de apărare antiaeriană gândite și incluse în programul SAFE erau ieri în inventarul Armatei Române, chiar și în scenariul specific zborului printr-o anumită zonă de relief, la altitudine mică, de azi-noapte, cel mai probabil drona rusească ar fi fost observată și interceptată”, a conchis ministrul Apărării.

