CSM a publicat lista cu judecătorii declarați admisibili la concursul de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție desfășurat în perioada martie – iunie 2026. Sunt scoase la concurs 5 posturi de judecători la ÎCCJ, 2 la Secția Civilă și 3 la Secția Penală. Pentru aceste posturi candidează 15 magistrați.
Printre ei se numără și fosta șefă, actuală vicepreședinte a Curții de Apel Iași, judecătoarea Diana Micu Cheptene. Ea vizează un post de judecător la Secția Penală a ÎCCJ.
Potrivit ultimei declarații de avere din 2024, judecătoarea a avut un venit de peste 375.000 de lei din salarii, restanțe salariale, proiecte la CSM și activitate didactică la Universitatea din Iași. Rezultă un venit în 2023-2024 de peste 6.000 de euro pe lună. Judecătoarea a declarat și credite la bănci de aproape 700.000 de lei.
Încasări de 1,4 milioane de lei într-un an
Însă potrivit declarației de avere din 2023, în anul fiscal 2022-2023, judecătoarea Micu Cheptene a încasat aproape 1,4 milioane de lei din salarii (240.000 de lei), restanțe salariale (aproape 900.000 de lei), proiecte CSM, diurne, burse, activitate didactică și restituire pilon 2 pensii. Rezultă un venit în 2022-2023 de peste 22.500 de euro pe lună.
Notă: Declarațiile de avere nu mai sunt publice după o decizie CCR de anul trecut. Presa și opinia publică au acces doar la declarațiile de avere și interese ale funcționarilor publici de dinainte de 2024.
Citește întreg articolul pe G4Media.

