Știri de ultima orăActualitateDouă zile de relaxare pentru Alina Horeanu

Două zile de relaxare pentru Alina Horeanu

Ultimile demersuri ale procurorilor de a o trimite în spatele gratiilor pe studenta Alina Horeanu, acuzată uciderea, alături de alţi trei tineri, a unui om de afaceri, au debutat cu stîngul. Fiindcă i s-a stabilit doar obligaţia de a nu părăsi localitatea, pentru a o aduce în faţa judecătorilor, Horeanu trebuie citată la domiciliu. Reamintim că, potrivit procurorilor, Vlad Scurtu Irimia (19 ani) şi Alina Horeanu, ajutaţi de Daniel Brăescu (26 de ani) şi Alexandru Stan (21 de ani), l-au omorît pe Daniel Mancaş (32 de ani). Crima s-a petrecut în apartamentul lui Irimia şi Horeanu, din Nicolina. La sfîrşitul săptămînii trecute, Parchetul de pe lîngă Tribunalul Iaşi a făcut o cerere la instanţă de înlocuire a obligaţiei de a nu părăsi localitatea cu măsura arestului preventiv, după ce Horeanu le-a spus că, de fapt, singura persoană care l-a înjunghiat pe Mancaş este Scurtu. Ieri, surpriză însă. Deşi Horeanu a fost citată atît la adresa din Iaşi, cît şi la cea din Suceava, judecătorii au fost nevoiţi să acorde un alt termen, respectiv 23 mai, din cauză că dovada realizării citării nu a ajuns încă la dosar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS