Numărul vehiculelor furate descoperite la frontieră în primele două luni ale lui 2026 s-a dublat față de anul trecut, în această perioadă fiind identificate 44 de mijloace de transport suspecte a fi furate, informează, duminică, Poliția de Frontieră.
Potrivit sursei citate, polițiștii de frontieră au descoperit, în ianuarie și februarie, în punctele de trecere și în zona de competență, 44 de mijloace de transport semnalate ca fiind suspecte a fi furate, dintre care 36 de autoturisme și 8 motociclete, iar anul trecut în aceeași perioadă au fost identificate 21 de astfel de vehicule.
Persoanele implicate sunt cetățeni din mai multe state, printre care România, Bulgaria, Georgia, Serbia, Ucraina și Ungaria, iar cele mai multe dintre vehiculele depistate provin din Germania, Italia, Cehia și Austria.
Conform legislației în vigoare, în toate cazurile au fost întocmite dosare penale, iar vehiculele au fost reținute până la finalizarea cercetărilor.
Majoritatea cazurilor vizează autoturisme din clasa medie și de lux, înmatriculate în state vest-europene sau nordice. Pentru a le ascunde proveniența, autovehiculele au fost dezmembrate sau au fost folosite diverse metode, precum documente falsificate, plăcuțe de înmatriculare schimbate sau transportul acestora pe platforme, inclusiv prin porturi maritime, arată Poliția de Frontieră.
Verificările au fost realizate în colaborare cu parteneri din țările Uniunii Europene și din afara acesteia, prin consultarea bazelor de date internaționale, precum SIS și Interpol.
În multe dintre situații, persoanele implicate au declarat că nu știau că vehiculele se află în atenția autorităților, mai precizează Poliția de Frontieră.
Polițiștii de frontieră continuă cooperarea cu instituțiile similare din alte state, schimbul de informații fiind realizat inclusiv prin punctele și centrele de contact de la frontieră, pentru prevenirea și combaterea traficului de vehicule furate.
Citește și: Cuplu arestat pentru că își tineau copiii de 2 și 4 ani legați cu frânghii de calorifer

