Un conducător auto din Sibiu, care avea permisul suspendat, a fost surprins de polițiștii clujeni cu 204 km/h, pe un sector de autostradă unde limita de viteză era de 130 km/h.
„În data de 1 martie a.c., în jurul orei 02:35, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A3 Turda-Borș au depistat un conducător auto, pe tronsonul Câmpia Turzii – Nădășelu, la kilometrul 12, sensul de mers spre Turda, care circula cu un autoturism având viteza de 204 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 130 km/h. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul de 29 de ani, din județul Sibiu, care conducea autovehiculul, avea dreptul de a conduce suspendat“, a transmis IPJ Cluj.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4.050 de lei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
Citește și: A murit compozitorul de muzică ușoară Zsolt Kerestely

