1.4 C
Craiova
luni, 23 februarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateTrei angajate ale unei primării, reținute pentru că au luat ilegal ajutoare de încălzire

Trei angajate ale unei primării, reținute pentru că au luat ilegal ajutoare de încălzire

Trei femei angajate la Primăria comunei Chiuza, județul Bistrița-Năsăud, au fost reținute pentru 24 de ore în urma perchezițiilor de vineri, într-un dosar de fraudare a ajutoarelor pentru încălzire. Ele vor fi prezentate sâmbătă magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Femeile, cu vârste între 54 și 58 de ani, sunt bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat și delapidare. Anchetatorii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au stabilit că, în intervalul octombrie 2024 – ianuarie 2026, angajatele primăriei au făcut cereri de ajutoare de încălzire, în numele unor persoane îndreptățite sau nu, care nu formulaseră niciodată astfel de demersuri. Pe statele de plată, contrafăceau semnăturile „solicitanților” și își însușeau sumele.

Prejudiciul estimat este de 279.560 de lei, bani achitați de instituție în perioada 2024-2026.

Citește și: Tânăr arestat preventiv după ce şi-a sechestrat şi bătut fosta iubită

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS