-1.7 C
Craiova
miercuri, 14 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateIlie Bolojan, ministru interimar la Educație

Ilie Bolojan, ministru interimar la Educație

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat astăzi decretele prin care se ia act de demisia lui Daniel David din funcția de ministru al Educației și Cercetării și se constată încetarea mandatului său de membru al Guvernului. În același timp, șeful statului l-a desemnat pe premierul Ilie Bolojan să preia interimatul acestui important portofoliu, până la numirea unui succesor permanent.

Demisia lui Daniel David a fost anunțată încă din 22 decembrie, iar fostul ministru a precizat că a dorit ca plecarea sa să fie una amiabilă. Postul a rămas vacant în perioada sărbătorilor, generând necesitatea unei soluții rapide pentru asigurarea continuității activității ministerului.

Ilie Bolojan, interimar până la numirea unui nou ministru

Premierul Ilie Bolojan a explicat motivele pentru care a preluat interimatul: „Demisia domnului ministru David s-a suprapus cu perioada de sărbători. Aveam două posibilități: să găsim o formulă rapidă sau să recurgem la varianta clasică, a interimatului, și am mers pe această a doua variantă, în așa fel încât până la sfârșitul acestei luni să venim cu o propunere pentru un ministru care să ia portofoliul Educației, în așa fel încât împreună cu ceilalți colegi din Guvern să poată lucra la pregătirea bugetului care ar urma să fie adoptat în a doua jumătate a lunii februarie”.

Bolojan a transmis marți președintelui Nicușor Dan propunerea de a prelua interimatul, astfel încât activitatea ministerului să nu fie afectată în această perioadă critică. Obiectivul declarat al premierului este ca noul ministru să fie numit până la finalul lunii, pentru a putea colabora eficient cu Guvernul la finalizarea proiectului bugetului de stat pentru 2026.

Citeşte şi: Dani Mocanu şi fratele lui vor să scape de condamnarea pentru tentativă la omor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS